FOTO VIDEO Îmbrăţişări gratuite în centrul Sibiului

Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au oferit joi, îmbrăţişări gratuite, la toţi cei care au trecut pe pietonala Nicolae Bălcescu sau s-au plimbat prin Târgul de Crăciun.

Campania „Free Hugs”, adică îmbrăţişări gratuite a fost una de succes. Sibienii şi turiştii aflaţi în oraş joi, s-au bucura de căldura unei îmbrăţişări sicere de la câţiva studenţi inimoşi, care pentru a atrage atenţia, au purtat cu ei pancarte pe care i-au invitat pe trecători să-i ia în braţe. Unii sibieni s-au speriat de atâta bunătate şi dragoste venită din senin, aşa că au considerat gestul de fi îmbrăţişaţi, nefiresc şi s-au temut ca nu cumva soţul sau soţia ce îi aşteaptă acasă să nu fie gelos. Majoritatea celor care astăzi au fost îmbrăţişaţi, le-au mulţumit studenţilor pentru gestul neaşteptat de frumos.
Campania „Free Hugs” este o iniţiativă ce a pornit în Australia. Iniţiatorul campaniei ce a debutat in 2004 este un australian cunoscut sub pseudonimul „Juann Mann”, care a primit o îmbrăţişare de la un străin intr-un moment de deznădejde şi a hotărât să impartă acest cadou şi altora. Primul eveniment „Free Hugs” a avut loc la Sydney, in data de 1 decembrie 2004. După campania anuală din Australia, anul 2006 a fost momentul in care Free Hugs a devenit un eveniment global, conceptul fiind răspândit printr-un videoclip publicat pe YouTube. În 2006, evenimentele „Free Hugs” s-au desfăşurat in Israel, Italia, Elveţia, SUA, Taiwan, România şi multe alte ţări. In 2012, prin intermediul campaniei s-a incercat stabilirea unui record mondial pentru cel mai mare numar de îmbrăţişări simultane, in Portugalia.

FOTO VIDEO Îmbrăţişări gratuite în centrul Sibiului

video
play-sharp-fill

Îmbrățișările sunt mai benefice pentru organism decât medicamentele. Îmbrăţişările produc dopamină, serotonină, oxitocină, echilibrează sistemul nervos şi întăresc sistemul imunitar, potrivit celor de la www.cunoastelumea.ro. Potrivit sursei citate, îmbrăţişările reduc teama de moarte şi micşorează ritmul cardiac.
Tot ceea ce facem implică protejarea și stimularea curgerii de dopamină. Multe droguri funcționează prin acest mecanism. Problemele legate de sistemele sociale pot produce depresii serioase și alte afecțiune mentale. Nivelurile scăzute de dopamină joacă un rol important în cadrul bolii degenerative Parkinson, dar și în cadrul dereglărilor de stare, iar îmbrațișările pot ajusta aceste niveluri. Dopamina este responsabilă pentru starea noastră de bine și pentru motivație! Îmbrățișările stimulează creierul să elibereze dopamina, care este hormonul plăcerii.
Serotonina este eliberată atunci când te simți important sau plin de însemnătate. Izolarea și depresia apar atunci când serotonina este absentă. Îmbrățișările stimulează eliberarea de endorfine și serotonina în sânge, care pot cauza plăcere și neagă durerea sau tristețea. În același timp scad șansele unor probleme cardiace, a problemelor de greutate și maresc durata de viață.
Oxitocina este un neurotransmițător situat la nivelul sistemului limbic. Acesta este centrul emoțional al creierului ce conferă sentimentul de împlinire, reducând anxietatea și stresul. Un studiu efectuat de Universitatea din California sugerează că acesta are un efect important de civilizare asupra barbatilor, făcându-i să fie mai tandri și mai iscusiți în inceperea relatiilor și în crearea legăturilor sociale.
Îmbrătișările echilibrează sistemul nervos. Pielea conține o rețea de centuri de presiune, minuscule, de forma unor ouă, numite corpusculi Pacinian, care pot simți atingerile și care sunt în directă legatură cu creierul prin intermediul nervului vag. Răspunsul galvanic al pielii cuiva care primește și oferă o îmbrățișare arată o schimbare în conductivitatea pielii. Efectul umezelii și al electricității din piele sugerează o stare mult mai echilibrată în sistemul nervos după îmbrățișare.
Cercetările au arătat că hormonii “îmbrățișării” sunt factori de reglare ai sistemului imunitar. Acest lucru înseamnă că îmbrațișările au o însemnătate și mai profundă, în modul în care sistemele noastre functionează relativ la ceilalti, inclusiv in ceea ce priveste sistemul imunitar.
Studiile au descoperit că îmbrățișările ajută la ameliorarea fricilor existențiale. “Îmbrățișările sunt un mecanism atât de puternic încât chiar și obiectele care stimulează atingerea de către o alta persoană, pot ajuta la instalarea unui simț de importanță existentială în cineva,” scrie Sander Koole în studiul său publicat în revista Psychological Science.
Într-un experiment efectuat la Universitatea din Carolina, SUA, participanții care nu avut niciun contact cu partenerii lor au prezentat un ritm cardiac crescut cu 10 bătăi pe minut comparativ cu cele 5 bătăi pe minut în cazul celor care și-au îmbrațișat persoana apropiată în timpul experimentului.
Idiferent care e motivul pentru care luaţi pe cineva în braţe, medicii vă recomandă să o faceţi cât mai des.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică