VIDEO Sfatul psihologului - Cum să recunoaștem partenerul agresor și cum să ieșim dintr-o relație abuzivă

Violența domestică a devenit o problemă tot mai des întâlnită în România. Fie că este vorba de cea fizică sau cea emoțională tot mai multe femei îi cad pradă. Unele o recunosc încă de la început și se retrag, dar altele însă trăiesc alături de ea ani și ani. Psihologul Eduard Puiu explică cum se manifestă agresiunea emoțională în cuplu, pentru că aceasta este cea ”ascunsă”, perfidă, spre deosebire de cea fizică ce este evidentă.

Primele semne
Psihologul spune că la primele întâlniri este foarte greu ca cineva să își dea seama dacă partenerul sau de ce nu, partenera, s-ar putea transforma la un moment dat în agresor. ”Atunci când întâlnim pe cineva ne vindem foarte frumos, foarte elegant, așa că e greu să îți dai seama dacă cineva spune adevărul sau nu. Fetele tinere care nu au o experiență de viață vastă pot cădea pradă unor agresori emoționali, pentru că se simt cumva protejate de atitudinea lor de dominatori”, explică Eduard Puiu.

Totuși, primele semne ale unui potențial agresor ar putea apărea destul de devreme. ”Trebuie ca fetele, doamnele, să fie atente la felul în care partenerul se comportă în societate, cu vânzătorii, cu ospătarii. Este foarte important comportamentul cu părinții și prietenii. Foarte multe tinere ar putea aprecia stilul infailibil al partenerului, trufaș, dar care la un moment dat se va transforma în agresor”, spune psihologul.

VIDEO Sfatul psihologului - Cum să recunoaștem partenerul agresor și cum să ieșim dintr-o relație abuzivă

Victima trofeu
Partenerul agresor își va urca în primă fază victima pe un piedestal, o va face să se simtă cea mai importantă, pentru ca mai apoi să dărâme totul bucățică cu bucățică. ”Va începe prin invalidări la adresa prietenilor ei, îi va spune că nu sunt destul de buni pentru ea. Apoi la adresa părinților, că sunt de modă veche, că nu sunt o influență bună pentru relația lor. Și așa, încet încet va îndepărta pe toată lumea din jurul victimei sale. O va face și dependentă financiar de el pentru ca agresorul are nevoie să fie singurul furnizor de autoritate”, explică psihologul Eduard Puiu mecanismul prin care partenerul se transformă în ”călău„.

Cum se iese din relație
Femeile abuzate emoțional, dar și fizic de către partenerul lor trebuie să conștientizeze în primul rând situația în care se află. Atunci când au înțeles că relația nu mai funcționează și au hotărât că trebuie să iasă din ea lucrurile ar fi bine să fie făcute pas cu pas. Psihologul Eduard Puiu explică în vide-oul de mai jos care sunt acești pași pentru ca totul să se termine în condiții bune. Și mai ales ce hotărâri ar fi bine să fie luate atunci când la mijloc există și copii.

Violența în cuplu a fost tema emisiunii de luni a proiectului Ora de Psihologie. Lunea viitoare, de la ora 17, ne întâlnim din nou cu psihologul Eduard Puiu pentru a dezbate alte probleme de viață și cuplu. Ne vedem LIVE, pe paginile de Facebook Ora de Sibiu, Ora de Mediaș, Ora de Șelimbăr și psiholog Eduard Puiu.

 

Ultima oră