o nouă metodă de escrocherie – hoții le dau bani victimelor

Doi pensionari din județul Iași au fost păcăliți într-un fel nemaiîntâlnit. Hoții le-au bătut la ușă, spunându-le că ar fi reprezentanții unei ferme unde bătrânii aveau pământul dat în arendă. Așa au reușit să intre în casă și să le câștige încrederea, lăsându-i fără banii puși deoparte pentru înmormântare.

Întâmplarea a avut loc în ianuarie 2015, atunci când doi soți din comuna Osoi din Iași au fost abordați de un bărbat de etine romă și amicul acestuia. Cei doi hoţi le-au spus că sunt de la ferma la care au pământul în arendă şi că vor să le dea bani, totul însă cu scopul de a vedea unde îşi ţin pensionarii economiile.
Unul dintre hoți a intrat în casă după victimă și, într-un moment de neatenție, a sustras punga cu bani.

o nouă metodă de escrocherie – hoții le dau bani victimelor

„Unul dintre cei doi a afirmat că este un reprezentant al fermei unde are terenul în arendă şi i-a cerut persoanei vătămate să-i schimbe o bancnotă de 200 lei, sens în care a scos din buzunar bancnota de 200 lei şi i-a dat-o acesteia, cerând rest 100 lei. D.E. a mers în casă şi a umblat într-o valiză, încuiată cu lacăt, în care se afla o pungă, care conţinea suma totală de 17.000 lei, de unde a luat o bancnotă de 100 lei, pe care i-a dat-o persoanei ce a pretins că este reprezentantul fermei, respectiv inculpatului Stamate Adrian”, se arată în motivarea primei instanţe.

Așa au fost păcăliți cei doi bătrâni și au fost jefuiți de banii de înmormântare. Acum, după condamnarea la trei ani de închisoare, unul dintre hoți trebuie să le plătească victimelor și paguba 17.000 de lei, pentru că prietenul lui a murit în timpul procesului.

Sursa: digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică