Rotaract Club Sibiu şi Rotary Club Sibiu organizează cea de-a XI-a ediție a evenimentului caritabil „Speranță prin artă”, luni, 10 decembrie 2018,. Evenimentul începe la ora 18:30 și este găzduit de Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, în Sala Festivă (str. G. Barițiu, nr. 5-7).
Noutatea acestei ediții vine din îmbinarea artei vizuale cu muzica. Drept urmare, în cadrul evenimentului va avea loc un concert al elevilor Școlii de muzică, din cadrul Asociației „Elijah”, urmat de vernisajul expoziției de pictură, desen, ceramică și articole decorative, realizate de pacienții Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, în cadrul Atelierului de Ergoterapie.
„Ergoterapia, înseamnă terapie prin muncă. Scopul primordial este cel medical (de promovare a sănătăţii şi stării de bine) şi apoi cel economic-social, urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin activitate, pentru a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene. De asemena, terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităţii, constatând capacităţile şi înclinaţiile restante ale bolnavului, corelând recuperarea medicală cu cea profesională. Astfel se realizează reinserţia cât mai repede cu putinţă, în viaţa socială, economică şi profesională, dar și înlăturarea stării de dependenţă a bolnavilor”, a explicat Dr. Ciprian Băcilă, membru al Clubului Rotary și director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu.
Acest eveniment are ca principal scop, în acest an, sprijinirea pacienților din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, în vederea utilizării terapiilor alternative, ca metodă de vindecare și reintegrare socială.
Parteneri în cadrul acestui eveniment sunt Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”, Asociația Elijah, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, Biblioteca ASTRA Sibiu, Interact Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Uniunea Artiştilor Plastici din Sibiu și Boromir.
Lucrările expuse se pot achiziționa doar în seara evenimentul, iar accesul la eveniment este liber.
Pentru detalii: 0747-815.589 – Beniamin Conțiu, Președinte Rotaract Sibiu