Incorso Consult este noul partener al Sălii Transilvania

Incorso Consult este noul partener al Sălii Transilvania. Compania vine alături de Sala Transilvania din dorința de a pune umărul la dezvoltarea sportului sibian. Managerul firmei sibiene, Ciprian Fulea, a demonstrat că are și abilități sportive, trecând cu brio probele sportive și devenind, astfel, partener de nădejde al Sălii Transilvania.

Sala Transilvania a semnat de curând un parteneriat cu un nou brand sibian. Managerul sălii și directorul companiei Incorso Consult și-au dat mâna pentru o colaborare fructuoasă și de durată, care are ca scop promovarea și dezvoltarea sportului sibian.
„Investesc în educație, iar sportul este o formă importantă de educație, de disciplină, de sănătate și fair play și merită toată susținerea noastră, a comunității sibiene. Sala Transilvania este inima sportului sibian iar dacă noi nu o ajutăm să bată, pierderea este infinit mai mare decât investiția”, a declarat Ciprian Fulea, managerul Incorso Consult.

Incorso Consult este noul partener al Sălii Transilvania

Incorso Consult este o companie de consultanță în domenii de interes public, înființată în anul 2006, și dezvoltată, ca în sport, cu multă muncă și perseverență. La 12 ani de când a luat ființă, compania Incorso Consult se poate mândri cu o serie importantă de reușite, astfel că o parte dintre veniturile companiei sunt oferite celor care împărtășesc aceleași valori morale cu compania condusă de managerul Ciprian Fulea.

Mai multe informații despre compania Incorso Consult găsiți accesând site-ul: http://www.incorso.ro/index.php.

Ultima oră