pesta porcină - avem aproape 300 de localități afectate și peste 1.000 de focare

Numărul localităților în care au fost semnalate focare de pesta porcină africană a ajuns la 295, Peste 360.000 de animale au fost sacrificate.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de ANSVSA, la această dată, pesta porcină africană evoluează în 295 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.131 focare (dintre care 18 în exploatații comerciale) și 381 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 362.648 de porci afectați de boală. De asemenea, au fost stinse până la această dată 12 focare în județul Satu Mare și singurul focar din județul Dâmbovița.
Cel mai afectat judeţ este Tulcea, unde s-au înregistrat 570 de focare de pestă porcină africană, dintre care cinci focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A şi 91 de cazuri la mistreţi. Județul Tulcea este urmat de Ialomiţa, cu 125 de focare în gospodării şi 33 de cazuri la mistreţi, de Brăila, cu 120 de focare (dintre care 11 focare la exploatații comerciale) și două cazuri la mistreți, Călăraşi cu 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 24 de cazuri la mistreţ și de Constanţa, cu 88 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi.
Celelalte județe afectate sunt Satu Mare, Bihor, Sălaj, Galaţi, Ilfov, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Maramureș, Vrancea, Dolj, Argeș și Olt.
Potrivit ANSVSA, până acum au fost despăgubiți peste 8.000 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 207.999.000 de lei.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

pesta porcină - avem aproape 300 de localități afectate și peste 1.000 de focare

Ultima oră

Comentariul meu

Publică