Pare greu de crezut, dar o scrisoare a lui Albert Einstein, în care celebrul fizician şi-a expus concepţia despre Dumnezeu şi despre sensul vieţii, a fost vândută la licitaţie cu aproape trei milioane de dolari.
Este un record, având în vedere că, iniţial, manuscrisul fusese estimat la jumătate din sumă. Scrisoarea de o pagină a fost redactată în 1954, în limba germană, şi îi era adresată filosofului Eric Gutkind, anunță Digi24. Din epistolă, reiese că autorul teoriei relativităţii respingea, cu un an înainte să moară, orice credinţă religioasă.
”Cuvântul ‘Dumnezeu” nu este pentru mine altceva decât expresia şi produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia este o culegere de legende venerabile, însă destul de primitive”, scria Albert Einstein în document.
„Nicio interpretare, indiferent cât de subtilă, nu va schimba nimic (pentru mine)”, a adăugat omul de ştiinţă în misiva sa de o pagină şi o jumătate adresată filosofului german.
În scrisoarea sa, autorul teoriei relativităţii, decedat la vârsta de 76 de ani, nu scuteşte nici iudaismul.
„Pentru mine religia evreiască este, ca orice altă religie, încarnarea unei superstiţii primitive”, scria el. Poporul evreu, căruia voluntar îi aparţin şi cu care am o afinitate profundă în ceea ce priveşte mentalitatea, nu are pentru mine calităţi diferite de toate celelalte persoane”, explică Einstein, subliniind că nu crede în noţiunea de „popor ales”.