FOTO VIDEO Sibianca ce ne învaţă să fim Moş Crăciun pentru copiii bolnavi de cancer

Toţi copiii, părinţii, bunicii, fraţii şi surorile, verişorii, unchii, prietenii şi vecinii care vor să ajute din Sibiu, copiii bolnavi de cancer internaţi la Spitalul Parhon din Bucureşti, au ocazia să facă o faptă bună, să fie fiecare Moş Crăciun, oferind câte puţin, acestor copii.

În judeţul Sibiu nu există un spital cu o secţie unde să fie internaţi exclusiv copii bolnavi de cancer, însă sigur sunt copii bolnavi de cancer din Sibiu, internaţi la spitalele pediatrice de profil oncologic din ţară. Dacă în această seară, copiii dumneavostră se bucură în ghetuţe de un mic dar, nu doar de jordiţe, atunci merită să facem un dar acelor copiii care nu au ghetuţe, ci papuci de casă cu care fac eforturi să păşească în saloanele şi holurile spitalelor unde se tratează cancerul. Exemplul nostru putem fi chiar noi. Nu trebuie o avere ca să aducem un strop de bine, o altfel de „perfuzie” pentru sufletele celor mai mici bolnavi care luptă să trăiască. Nici nu au apucat să ştie ce este viaţa asta şi suntem datori să le fim alături, să-i încurajăm să lupte, să zâmbească, să se bucure. Tot ce trebuie să facem, dacă vrem să ajutăm copiii bolnavi de cancer internaţi la Bucureşti, este să contribuim cu câte ceva ca să umplem sacul lui Moş Crăciun. Un Moş Crăciun care îşi va lua sacul de la Asociaţia „Totul Pentru Comunitate”, unde spiriduşii adună fiecare leu, fiecare dar, cu grijă, ca să ajungă cu bine la copiii bolnavi. Cine veghează ca Moş Crăciun să aibă ce-i trebuie în sac, pentru aceşti copii, este Elena Ungureanu – Popa, preşedintele Asociaţiei „Totul Pentru Comunitate”.

Cum putem ajuta copiii bolnavi de cancer?
Oricine vrea să doneze bani, bonuri de masă, bonuri valorice, fructe proaspete, produse de igienă, pampers, jucării noi, mai ales cărţi de poveşti, jocuri, creioane colorate, o poate face începând de azi, dacă sună sau lasă un mesaj la numărul de telefon 0745.668.134 sau lasă un mesaj pe pagina https://www.facebook.com/ungureanu.elenaluiza.„Sunt necesare umrătoarele donaţii: produse de igienă pentru piele sensibilă (săpun lichid, gel de duş, şerveţele unede, şampon, pastă şi periuţă de dinţi), lenjerie de corp din bumbac, cărţi cu poveşti, cărţi religioase, cărţi activităţi, jocuri, puzzle-uri, creioane colorate, acuarele, pensule, hârtie glasată, lipici, jocuri, cât mai multe felicitări cu mesaje motivaţionale şi fructe proaspete, îndeosebi citice (mere, banane, lămâi, portocale). Se pot dona bonuri de masă sau bonuri valorice pentru a putea achiziţiona ce este necesar, de asemenea se pot face donaţii în contul Asociaţiei Totul Pentru Comunitate RO75 BTRL RONC RT02 6910 5601  deschis la Banca Transilvania Sibiu”, ne-a explicat Elena Ungureanu – Popa.
Donaţiile pot fi aduse la sediul Asocaţiei „Totul Pentru Comunitate”, din cartierul Vasile Aaron, Strada Şureanu nr. 4 Sc D,  Ap  33, Et1, între orele 17:00 – 24:00 sau la parterul blocului, la magazinul „Oana Optic” de pe Strada Şureanu, între orele 09:00 – 17:00. Cei care nu locuiesc în Vasile Aaron şi le este mai uşor să ajungă în zona Gării, pot doneze pentru copiii bolnavi de cancer, dacă lasă donaţiile la Centrul de Tineret Sibiu – Grădiniţa nr 37 de la parterul Centrului, pe strada N Teclu Nr 41 (colţ cu Abatorului) între orele 08:00 – 16:00.

Incredibil, dar adevărat: 360 de copii săraci din Sibiu ajută copiii bolnavi din Bucureşti
Mulţi dintre noi nu am mai trimis şi nu au mai primit o felicitare de foarte mult timp. Aproape că nici nu mai ştim când am scris ultima dată o felicitare. Ei bine, Elena a reuşit să convingă nu unul, nu doi, ci 360 de copii săraci din Sibiu, să le scrie copiilor internaţi la „Parhon”, în Bucureşti, pentu al doilea an consecutiv. Şi nu va primi fiecare copil bolnav, doar o felicitare. Surpriză, ci vor primi zeci de felicitări cu mesaje care să-i facă să se simtă mai puternici şi mai ales că nu sunt singuri în lupta lor. Aşa a fost şi anul trecut, când Elena i-a convins pe copiii din Sibiu, să scrie celor bolnavi din Bucureşti, câteva mii de felicitări. „Anul trecut au fost nişte mesaje drăgălaşe şi motivaţionale. Spre exemplu, un copil din Sibiu, i-a scris în 2017, altui copil internat la Bucureşti următorul mesaj: „Salut. Sunt cutare îmi place să mă joc şi să mănânc pizza şi m-am gândit că eşti o persoană potrivită la care să-i adresez cele mai frumoase urări de sărbători”, spune Elena. Cei 360 de copii din Sibiu care zilele acestea fac felicitări de Crăciun pentru copiii bolnavi de la Bucureşti, pe care, practic nu ajung să-i cunoască niciodată, sunt de copii fără posibilităţi, crescuţi de un singur părinte, din Sibiu, Şura Mică, Rusciori, Loamneş, Ocna Sibiului, Răşinari, Fofeldea, Cisnădie, Tălmaciu, Turnu Roşu, Roşia, Daia, Nou, Cornăţel,  Ţichindeal, Nocrich. Poate că vă imaginaţi că aceşti copii din Sibiu scriu mesaje de încurajare, celor de la Bucureşti. Ei bine, nu e aşa. Nicio scrisoare de la Sibiu nu înseamnă o dovadă de milă, ci aceste scrisori sunt scrise cu curaj, optimism şi mult suflet, ca şi când destinatarii sunt nişte învingători, oameni normali, fără o problemă atât de mare. Nicio scrisoare nu este una tristă, ci toate sunt dătătoare de speranţă şi încredere. Întrebată cum au reacţionat anul trecut, copiii bolnavi de cancer, internaţi la Bucureşti, când au citit scrisorile redactate de copiii din Sibiu, Elena ne-a răspuns: „Au fost cele mai frumoase cadouri posibile, au spus copiii, medicii, asistentele. Pentru că au fost de la un copil la un alt copi. Eu consider că, copiii bolnavi de cancer, au o singură situaţie gravă: toată lumea-i compătimeşte. Nu îi vizitează nimeni! Niciun prieten! În momentul în care eşti diagnosticat cu cancer, toată lumea te iubeşte, toată lumea îţi donează, dar nimeni nu îţi trege pragul, ca să îţi strângă mâna, să vadă ce mai faci, să te încurajeze, numai părinţii, care sunt şi ei afectaţi din cauza diagnosticului. Din cauza asta, aceşti copii bolnavi de cancer, au nevoie de asta, ca de aer.” Practic, copiii bolnavi de cancer din Bucureşti au recunoscut anul trecut, că a fost prima dată când au primit în viaţa lor o felicitare. Tot aşa, Elena, ajutoarea lui Moş Crăciun, s-a gândit să pună în sacul bătrânului darnic, o tolbă de câteva mii de felicitări. Ideea i-a venit Elenei după ce a primit ea la rândul ei o felicitare, realizată de cineva, nu cumpărată din magazin. Copiii sibieni care le scriu celor din Bucureşti, s-au bucurat şi ei la rândul lor daruri, cu ajutorul Elenei Ungureanu – Popa, încă din octombrie, când au primit rechizite şcolare. Elena a inventat anul acesta programul „Rabla pentru ghiozdane” şi aşa a făcut rost de 150 de ghiozdane bune, chiar dacă sunt uzate, pentru copiii care nu aveau şi îşi cădau cărţile, caietele, cu plasele la şcoală. Ei bine după ce au fost ajutaţi să aibă rechizite, cei 360 de copii ajută şi ei mai departe, făcând felicitările de Crăciun pentru cei bolnavi de cancer.

video
play-sharp-fill

O doamnă în vârstă din Mediaş – îngerul campaniei pentru copiii bolnavi de cancer
Poate una din cele mai emoţionate donaţii făcute anul trecut, din Sibiu, pentru copiii bolnavi de cancer din Bucureşti, a fost făcută de o sibiancă din municipiul Mediaş, o doamnă în vârstă, care a dăruit tot hăinuţe şi căciuliţe croşetate de ea, care, dacă le-ar fi vândut, i-ar fi asigurat banii necesari pentru un an de zile. „Anul trecut în campanie, a venit o bătrânică cu şase cutii mari. Ea a fost baza la ce am făcut noi. Nici nu ştiu cum o cheamă pe bătrânică, nu a făcut poză cu noi. A fost un înger. A venit din Mediaş, cu şase cutii pline şi ce era în ele, ea spunea, că îi asigura venitul pe un an de zile: seturi croşetate, căciuliţă, vestuţă, toate făcute de mână. Le-a luat cutiile de acasă, nu ştiu cum de le-a urcat în tren, le-a adus de la gară, la noi, la Centrul de Tineret din Sibiu. Mi-a donat cutiile cu tot ce era croşetat în ele, pentru copiii bolnavi de cancer şi a dispărut. M-a luat în braţe, m-a pupat şi a dispărut. Nu avem numele doamnei, numărul de telefon, nu ştiu cine e”, îşi aminteşte Elena.

Elena – „Moş Crăciun” din Sibiu pentru copiii bolnavi de cancer trataţi în Bucureşti şi în 2017
Elena a fost ajutorul Moşului şi anul trecut, când a dăruit copiilor bolnavi de cancer de la Bucureşti, cadouri nesperate. „Dorim să adresăm mulţumiri şi multă recunoştinţă oamenilor care au luat atitudine şi au donat pentru aceşti copii produse. Voluntarii asociaţiei au făcut anul trecut, două fapte bune în această campanie: au donat sânge şi au dăruit bonurile de masă pentru a le putea cumpăra copiilor ce mai era necesar. Dumnezeu a lucrat prin oameni generoşi, atenţi la semenii noştri în mare nevoie, supuşi unor mari incercări”, explică Elena. O sibiancă a mobilizat artişti din Craiova ca să ajute împreună cu ea, copiii din Bucureşti. „Anul trecut am avut alături trupa de teatru Ion Creangă din Craiova care imediat s-a alaturat cauzei noastre şi au creat un cadru de basm în momentul acordării cadourilor, momente emoţionante atât pentru copiii beneficiari, cât şi pentru părinţii acestora”, povesteşte Elena.
Elena Ungureanu Popa a aflat de povestea copiilor bolnavi de cancer de la Institutul Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon din Bucureşti de la o mamă din Sibiu, care s-a operat acolo. Această mamă din Sibiu, impresionată de medicii de la Bucureşti, dar mai ales de suferinţa copiilor internaţi acolo, i-a spus Elenei anul trecut, că, dacă ar putea, ar fi nevoie de ajutorul ei. Cum a aflat că este un loc unde ar putea să ajute, Elena s-a apucat să adune donaţii, pentru acei copii, fără a mai sta pe gânduri.

Povestea de suflet a unui succes bazat doar pe dăruire
Rar mi-a fost dat să cunosc oameni ca Elena Ungureanu Popa. O mamă de 35 de ani, cu un copil sănătos, care, în loc să se gândească unde să-şi petreacă vacanţa de Crăciun şi să se bucure, tot ce vrea e să-i ajute pe alţii, ca sărbătorile să fie cu lumină. O fată venită din Câmpulung ca să studieze la Sibiu şi care s-a îndrăgostit de oraşul nostru şi de oamenii de aici. Atât de mult iubeşte Elena sibienii, încât aproape tot ce face este să-i ajute. Din octombrie 2014 a dat naştere Asociaţiei „Totul pentru Comunitate”, din dorinţa de a oferi. Cu o experienţă în domeniul vânzărilor, Elena Ungureanu Popa se dăruieşte pe ea, pentru a face daruri pentru alţii. A început în 2014 cu patru voluntari, acum are 51. Misiunea? „Suntem 51 de voluntari porniţi în misiunea de a oferi copiilor, dar şi oamenilor cu nevoi, o societate cât mai corectă şi un mediu cât mai normal în care să se dezvolte”. Câteva mii de sibieni au fost ajutaţi prin intermediul Elenei Ungureanu Popa, în ultimii ani. Sloganul asociaţiei, „Dăruind, aduci bucurie şi eşti fericit!” nu reprezintă doar vorbe. În 2014, Elena a făcut posibil ca 130 de copii de la casele de copii şi copii asistaţi social să se bucure de momentul aprinderii luminilor de sărbători din Cisnădie. În 2014, Elena, ajutată de Primăria Cisnădie a făcut feficiţi 308 de copii din 140 de familii nevoiaşe din Cisnădie, Răşinari, Vurpăr, Tălmaciu, Sibiu, Şura Mică, 63 dintre ele nu au avut până atunci, niciodată, un brad de Crăciun. Practic, Elena şi voluntarii ei au adus în casele a 140 de familii, în 2014, brazi sau decoraţiuni pentru aceştia. La fel, Elena a continuat campania şi în 2015, când nu a adus brazii, ci şi pungi pline cu alimente şi jucării pentru 340 de elevi sârguincioşi. Şi în 2016, Elena a fost tot ajutorul Moşului, în luna decembrie, iar în restul anului a ajutat prin proiectele sale, copii, adulţi şi bătrâni. Şi în acest an, Asociaţia „Totul Pentru Comunitate” va dărui la 120 de familii fără posibilităţi, brazi şi accesorii. Cel mai important vis rămâne ca un mic dar să aşezaăm îmăreună, sub bradul speranţei copiilor bolnavi de cancer, care nu vor simţi căldura casei lor de Crăciun, fiind internaţi în spital. Nu uitaţi! Şi dumneavoastră puteţi fi Moş Crăciun pentru un copil bolnav de cancer. Pentru că numai „dăruind, aduci bucurie şi eşti fericit!”.

Ultima oră