șoferi de ambulanță prinși că furau motorina din rezervoarele autospecialelor

Nu mai puțin de 13 ambulanțieri din orașul Corabia, județul Olt, sunt cercetați pentru delapidare, fals și uz de fals, după ce au furat, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare.

Potrivit reprezentanților Poliției Olt, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mișcare, luni, acțiunea penală față de un număr de 15 inculpați, ambulanțieri în cadrul Serviciului de Ambulanță Corabia, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals.
Sursa citată a transmis că marți magistrații au luat măsura controlului judiciar față de 13 dintre ambulanțieri, acestora fiindu-le interzisă și exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile.
În luna august, polițiștii din județul Olt au făcut 17 percheziții la sediul Ambulanței și la locuințele mai multor persoane bănuite că, în perioada 2015-2018, și-ar fi însușit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituției. foto – arhivă

Ultima oră

Comentariul meu