3,72 milioane de euro, premiul Loto a fost câștigat duminică seara. Biletul câștigător a fost cumpărat în Timișoara, cu 10,50 lei.
Loteria Română a anunţat că s-a câştigat marele premiu la Tragerea Suplimentară Loto 6/49, cu un bilet care a costat doar 10,50 lei. Premiul de categoria I are valoarea de 17.347.829,07 lei (peste 3,72 milioane de euro).
”Biletul norocos a fost jucat la agenţia 35-007 din Timişoara şi a fost completat cu o varianta simplă la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de numai 10,50 lei. Cu acelaşi bilet, jucătorul a mai câştigat şi un premiu de categoria a IV-a la Tragerea Principala Loto 6/49, în valoare de 30 lei”, a anunţat Loteria Română.
Sursa citată a precizat că acesta este cel de-al cincilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49 şi, până la această dată, cel mai mare premiu câştigat în acest an la acest joc.
Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a câştigat în dată de 19.07.2018 şi a fost în valoare de 9.720.865,12 lei.
Câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la dată tragerii pentru a-şi revendica premiul.
Sursa www.news.ro