FOTO - Zeci de brazi tăiați ilegal găsiți în dubița unui șofer fără permis

A început sezonul. Polițiștii au prins primul sibian care transporta brazi tăiați ilegal. Pe deasupra acesta a încălcat și o lege rutieră. 

La data de 30 noiembrie, în jurul orei 19,00, în localitatea Porumbacu de Jos, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un localnic în vârstă de 47 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule, pe numele șoferului întocmindu-se un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Odată cu verificarea microbuzului condus de către bărbat, polițiștii au constatat că acesta transporta cantitatea de 500 kg cetină de brad fără a deține documente de proveniență, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar cetina a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Avrig.

Ultima oră