prima zi liberă - cum se circulă pe valea oltului și dn1

Traficul în zona Comarnic, pe DN1 este foarte aglomerat. Se circulă în coloană cu amxom 30 de kilometri la oră. Pe Valea Oltului lucrurile însă stau mai bine. 

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună întreruperea circulaţiei pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi. În ceea ce priveşte fluenţa, valorile de trafic sunt în creştere pe DN 1 Ploieşti – Braşov ( Valea Prahovei), unde, între Frăsinet şi Comarnic, pe sensul de urcare, se circulă în coloană, cu o viteză de aproximativ 20 – 30 km/h”, anunță Poliția Română.
Pe de altă parte, pe celelalte artere principale, respectiv A1 Bucureşti – Piteşti, DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi A2 Bucureşti – Constanţa, nu sunt înregistrate probleme de fluenţă la această oră.
„Înainte de plecarea în călătorie, le recomandăm conducătorilor auto să-şi echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, să se asigure că sistemele de climatizare şi dezaburire sunt funcţionale şi au o vizibilitate bună prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale. Viteza trebuie adaptată condiţiilor meteo şi de drum, păstrând în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă”, mai transmit reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu