Ședință solemnă în Parlament – Participă Iohannis, Dăncilă și principesa Margareta
foto arhivă

Parlamentul se reunește miercuri într-o ședință solemnă dedicată Centenarului, la care vor participa și președintele țării, Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, dar și principesa Margareta.

Ședinţa va începe la ora 14.00, cu intonarea imnului de stat, iar prima alocuţiune va fi rostită de către preşedintele Klaus Iohannis.
Conform programului adoptat de Birourile permanente, vor mai susţine discursuri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi custodele Coroanei Române, principesa Margareta.

La şedinţa solemnă au fost invitaţi şi foştii preşedinţi ai României, membrii Guvernului, preşedinţii Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii de Conturi, Academiei Române, Consiliului Legislativ, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Avocatul Poporului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Arhiepiscopul Bisericii greco-catolice, şefii misiunilor diplomatice cu reşedinţa la Bucureşti.

Sursa: news.ro

Ultima oră