Ofelia Popii, într-un dialog de calitate cu Constantin Chiriac, la Librăria Habitus din Sibiu.

Ultima conferință specială FITS și TNRS din acest an o va aduce în fața publicului, alături de directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al FITS Constantin Chiriac, pe îndrăgita actriță a naționalului sibian, Ofelia Popii, într-un  dialog despre calitate, implicare și curaj în artele spectacolului. Evenimentul va avea loc vineri, 21 decembrie 2018, de la ora 18:00, la Librăria Habitus Sibiu, accesul publicului fiind liber, în limita locurilor disponibile. 

Ofelia Popii (n. 1978) este poate cea mai cunoscută actriță a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, devenind una dintre cele mai apreciate prezențe ale scenei naționale, și nu numai, aclamată deopotrivă de public și de critica de specialitate. Absolventă a Facultății de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2001, Ofelia Popii se bucură de un portofoliu impresionant care cuprinde nu mai puțin de trei Premii UNITER pentru Cea mai bună actriță în rol principal (în 2008, pentru memorabilul rol Mefisto din spectacolul Faust semnat de Silviu Purcărete; în 2010, pentru rolul Bess din spectacolul Breaking the waves sau Viața binecuvântată a lui Bess regizat de Radu Alexandru Nica; în 2011, pentru performanța din one woman show-ul Felii, regizat de Lia Bugnar), la care se adaugă o nominalizare la Premiul UNITER 2013 pentru Cea mai bună actriță în rol secundar (pentru spectacolul Platonov, regizat de Alexandru Dabija), un Premiu Harold Angel la Festivalul Internațional de la Edinburgh 2010 (pentru rolul Mefisto din spectacolul Faust), precum și Marele premiu al Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice Valentin Silvestru, 2016 (pentru one woman show-ul Felii). De asemenea, Ofelia Popii a făcut parte cu succes și din distribuția mai multor lungmetraje, precum Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete), Portrete în pădure (r. Dinu Tănase), Vara s-a sfârșit (r. Radu Potcoavă), Moon Hotel Kabul (r. Anca Damian) ori filmul din 2012 al lui Andrei Gruzsniczki, Quod erat demonstrandum, care i-a adus un Premiu GOPO pentru Cea mai bună actriță în rol principal, în 2015. În calitate de actriță a naționalului sibian, numele Ofeliei Popii ocupă capul de afiș al multor spectacole importante ce acoperă o paletă diversă de stiluri interpretative care a consacrat-o pe tânăra actriță drept una dintre cele mai versatile apariții scenice ale momentului: Faust, Lulu, Metamorfoze, Oidip, D’ale Carnavalului, Călătoriile lui Gulliver ori Povestea prințesei deocheate (regizate de Silviu Purcărete), Lecția (regizat de Mihai Măniuțiu), Balul, Hamlet ori Breaking the waves sau Viața binecuvântată a lui Bess (regizate de Radu Alexandru Nica), Felii (regizat de Lia Bugnar), Ultima și a tinereții (regizat de Yuri Kordonsky), Nathan înțeleptul (regizat de Armin Petras), Solitaritate, Oameni obișnuiți ori Vorbiți tăcere? (create de Gianina Cărbunariu), Hedda Gabler (regizat de Botond Nagy) etc. În prezent, pe lângă activitatea de actriță a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, Ofelia Popii este și cadru didactic al Departamentului de Artă Teatrală, din cadrul Facultății de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Conferințele speciale sunt organizate de TNRS și FITS, în parteneriat cu Librăria Habitus și Departamentul de Artă Teatrală al ULBS. Informații pe larg despre evenimentele și spectacolele TNRS sunt publicate pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro/program

Ofelia Popii, într-un dialog de calitate cu Constantin Chiriac, la Librăria Habitus din Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică