Modernizarea Căii Dumbrăvii- bandă pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi

Calea Dumbrăvii va fi modernizată, iar la finalul lucrărilor nu doar că se va circula mai bine, dar va arăta mai îngrijită. Lucrările sunt cuprinse în cadrul strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană durabilă a Municipiului Sibiu.

Asta înseamnă că după ce indicatorii tehnico economici vor fi aprobați de consilierii locali va fi înaintat dosarul pentru obținerea de fonduri prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 21.423.000 de lei cu TVA.
Banii vor fi investiți în modernizarea și reabilitarea porțiunii cuprinsă între intersecția cu bulevardul Mihai Viteazu și intersecția cu strada Ludoș. Strada va avea în continuare două benzi de circulație pe sens. Dar, noutatea este crearea unei benzi separate pentru transportul în comun.
Vor fi create piste de biciclete separate de carosabil, cu sens dublu, piste ce vor fi legate de cele deja existente și care încep la intrare în Pădurea Dumbrava. Vor fi amenajate intersecțiile cu străzile lăturalnice, iar spațiul verde va fi amenajat pe ambele părți ale șoselei. Vir fi instalate bănci și coșuri de gunoi.
În zonă vor fi amenajate 270 de locuri de parcare și stații de autobuz.

Ultima oră