legea armelor modificată - orice român poate să își cumpere una

Senatorii au modificat complet legea armelor, chiar dacă opinia guvernului a fost alta. Astfel, oricine are peste 18 ani și nu are o condamnare pe viață își poate cumpăra un pistol sau o pușcă.

Proiectul a trecut foarte rapid, iar nici cei din opoziție nu au fost foarte atenți. Liberalii spun că raportul de la comisie era foarte diferit de ceea ce se așteptau ei, în condițiile în care legea trebuia să includă reguli mai stricte pentru deținerea de arme de foc.
S-a întâmplat însă exact invers, în urma amendamentelor care au fost depuse la acest proiect de lege.

legea armelor modificată - orice român poate să își cumpere una

Până acum, persoanele care au fost condamnate la mai mult de un an de închisoare nu puteau deține arme periculoase. Prin modificările aduse legislației, doar cine a fost condamnat la închisoare pe viață are interzis la astfel de arme.
Mai mult, în actuala legislație există anumite interdicții pentru unele persoane să dețină arme de autoapărare dacă exsită „motive imputabile lor”. În urma modificărilor adoptate astăzi, trebuie să existe o decizie definitivă a instanței care să le interzică să dețină astfel de arme.

De asemenea, legislația în vigoare permite deținerea a doar două arme de foc, dar această limită dispare în varianta adoptată azi.
Camera Deputaților este cameră decizională, iar deputații pot veni cu noi modificări.

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică