Surpriză de 1 decembrie la Muzeele Astra

De 1 decembrie, la Muzeul ASTRA intrarea va fi gratuită. De asemenea, toate unitățile Muzeului vor fi deschise cu program normal, iar în Pavilionul Muzeal Multicultural (Muzeul în aer liber) va avea loc o expoziție specială, dedicată Marii Uniri.

,,De 1 decembrie, Muzeul ASTRA va pregăti pentru public o expoziție retrospectivă a proiectelor derulate aici în cursul acestui an sub semnul Centenar. Mai precis, este vorba despre un album vizual care cuprinde toate inițiativele dedicate aniversarii Marii Uniri în cadrul programului Centenar, un program finanțat prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Expoziția va fi amenajată în Pavilionul Muzeal Multicultural, iar pe lângă aceste instantanee vizitatorii vor descoperi și imagini inedite din colecțiile Muzeului ASTRA – fotografii de epoca, documentare sau albume de familie, în care este reliefată atmosfera acelor timpuri, dar mai ales efortul zidirii României Mari. Prin toate acțiunile sale, Muzeul ASTRA rămâne un pol al culturii, unde tradițiile merg mai departe prin fapte concrete. Ne luăm angajamentul să menținem acest obiectiv în prim plan și în anii ce vin. În aceste momente speciale, transmitem gândurile noastre de bine tuturor românilor și celor ce simt românește. La mulți ani, România!”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Programul de vizitare al Muzeului ASTRA este cuprins între orele 9 și 17.

Ultima oră