topul prețurilor la carnea de porc - la sibiu este cea mai scumpă
FOTO arhivă

Porcul de Crăciun ar putea costa mai mult în acest an, din cauza pestei porcine africane. Dacă anul trecut prețurile pe kilogram începeau de la 8 lei, acum, pe Internet, prețurile încep de la 10-12 lei kilogramul.

Peste 360.000 de porci au fost uciși anul acesta din pricina pestei porcine africane, maladie care a făcut ravagii în 18 județe. Românii mănâncă de Crăciun în jur de un milion de porci, reprezentând 14% din consumul anual, iar peste 400.000 dintre animale sunt sacrificate în curţile oamenilor, spun asociațiile de crescători.

Cei mai scumpi porci sunt cei de Mangalița, care sunt scoși la vânzare de la 17 lei/kg.  În anumite zone, carnea de porc s-a scumpit cu 20%, iar mezelurile cu 30%, în special în zonele afectate de pesta porcină africană, scrie stirileprotv.ro. Crescătorii spun că sunt afectați și de prețurile majorate de la utilități.

Totuși, se pare că la Sibiu, carnea de porc de Mangalița atinge cele mai mari prețuri, și anume 20 de lei/kilogramul. În celelalte județe din țară, prețurile nu sunt cu mult mai mici:

  • București, Ilfov 10 -13 lei/kg, Mangalița -17 lei/kg
  • Dolj 10 -12 lei/kg
  • Bihor 11 – 12 lei/kg, 13 lei/kg Mangalița
  • Giurgiu 10 lei/kg
  • Olt 10 lei/kg
  • Hunedoara 11 lei/kg
  • Bistrița-Năsăud 9 lei/kg, 14 lei/kg Mangalița
  • Sibiu 20 lei/kg Mangalița
  • Dâmbovița 12 lei/kg
  • Maramureș 10-11 lei/kg
  • Alba 9 lei/kg Bazna
  • Brăila 12 lei/kg
  • Prahova 13 lei/kg
  • Cluj 10 -11 lei/kg
  • Suceava 10 -11 lei/kg
  • Brașov 10 -12 lei/kg, 20 lei/kg Mangalița
  • Timiș 9 -11 lei/kg
  • Constanța 11 -15 lei/kg
  • Teleorman 10 11 lei/kg, 15 lei/kg Mangalița

Ultima oră

Comentariul meu