clujul ne-o ia din nou înainte. își construiește spital regional

Reprezentanții județului Cluj s-au săturat să aștepte după banii de la Guvern pentru construcția unui spital regional, așa că au decis să îl ridice pe forțe proprii. Consiliul Județean va accesa fonduri europene pentru a începe construcția. Decizia vine după ce Guvernul a amânat construcția celor trei spitale regionale de la Cluj, Iași și Craiova până în 2021.

Autorităţile din Cluj au trimis, miercuri, o adresă Guvernului şi Comisiei Europene pentru a modifica ghidul de finanţare. Viitorul spital Regional de Urgenţă Cluj urmează să aibă 1.000 de paturi, 37 de secţii medicale, dar şi un heliport.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: Nu suntem dispuşi să aşteptăm încă 10 ani până când Ministerul va face acest spital regional, ci suntem dispuşi să facem noi toată procedura, să accesăm noi aceşti bani europeni şi, în cursul anului viitor, să demarăm noi construirea acestui spital regional de urgenţă. Dacă Guvernul acesta doreşte să devolte această ţară, să lase autorităţile publice locale care pot să acceseze aceşti bani să o facă şi să ne permită să realizăm noi acest spital dacă dânşii nu sunt capabili.

clujul ne-o ia din nou înainte. își construiește spital regional

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică