Junii Sibiului, spectacol extraordinar de Ziua României, la Sala Transilvania
Foto Arhivă

În anul Centenarului Marii Uniri, Junii Sibiului vin cu un dar de suflet pentru toţi românii: Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, devenit tradiție pentru Sibiu și sibieni, care va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie 2018, ora 12.30, la Sala „Transilvania” din Sibiu.

Români cu dragoste de ţară şi de tradiţiile din străbuni celebrează Ziua Naţională a României printr-un regal folcloric ce ilustrează imaginea ţării noastre prin ceea ce avem mai de preț: cultura și civilizația.

În deschiderea spectacolului „Noi suntem români!” vom intona, împreună cu Nicolae Furdui Iancu, Imnul naţional „Deşteaptă-te, române”. Mai apoi cu jocuri, cântece populare şi voie bună vom întinde hora mare alături de: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” şi soliştii: Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Sînziana Ștefan, Geanina Gavrilă, Alexandru Brădățan, Vlăduța Lupău, Daniel Pop, Oana Tomoiagă, Bogdan Firu, Adriana Anghel, Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Nicu Mâţă, Adrian Neamţu, Mariana Anghel, Laura Lavric şi Constantin Enceanu.

Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!” dedicat Zilei Naţionale a României are loc în data de 1 DECEMBRIE 2018, la Sala „Transilvania” din Sibiu, începând cu ora 12.30. Accesul în sală este permis până la ora 12.15, în baza invitaţiilor, care se ridică, în limita locurilor disponibile, în 29 – 30 noiembrie 2018, între orele 10 – 17, de la Sala „Transilvania” Sibiu. Spectacolul va fi transmis în direct la Etno TV.

Junii Sibiului, spectacol extraordinar de Ziua României, la Sala Transilvania

Ultima oră