Un bărbat a reușit ’’performanța’’ de a avaria nu mai puțin de nouă autoturisme aflate într-o parcare din municipiul Iași.
Un şofer în vârstă de 40 de ani a urcat băut la volanul unui TIR şi a avariat, marţi seară, nouă maşini aflate într-o parcare din Zona Industrială a municipiului Iaşi, anunță Digi24. Unul dintre autoturisme a fost distrus în proporţie de 70 la sută. Bărbatul, originar din comuna ieşeană Focuri, era la volanul unui TIR, iar în Zona Industrială din municipiul Iaşi a intrat în parcarea unei societăţi comerciale.Şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit nouă maşini aflate în parcare, unul dintre autoturisme fiind avariat în proporţie de peste 70 la sută.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că şoferul avea o alcoolemie de 1,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele său fiind întocmit dosar penal. Şoferul a spus că TIR-ul a derapat, în condiţiile în care şoseaua era acoperită cu zăpadă. Pe lângă dosarul care i-a fost întocmit pentru conducere sub influenţa alcoolului, bărbatul va avea de achitat despăgubiri şoferilor ale căror maşini au fost avariate.