cele mai importante știri ale zilei de marți pe care trebuie să le știi
Foto Info Trafic Jud. Sibiu

Intervenții ale pompierilor, accident urmat de fuga vinovatului, dar și informații venite din comunitate. Asta a fost ziua de marți, iar dacă nu ai aflat cele mai importante știri, iată-le aici:

1- Mii de steaguri tricolore arborate de Ziua Națională în Sibiu pentru Anul Centenarului

Pentru că în 2018 România marchează anul Centenarului Marii Uniri, Primăria Sibiu a montat pentru Ziua Națională 5000 de steaguri pe 90 de străzi din centru și din cartiere.

2- Accident în Vasile Aaron. Șoferul vinovat a fugit

Două autoturisme au fost implicate marți seara într-un accident petrecut pe strada Vasile Aaron la intersecție cu strada Electricienilor.

3- Casă în flăcări la Rășinari – Trei echipaje de pompieri la fața locului

Incendiu la Rășinari marți după amiază. Pompierii au intervenit de urgență pentru a lichida flăcările ce au cuprins o locuință.

4- Cel mai nou film din Sibiu – Acum poți să îl vezi și on-line

Filmul „141 A.D. Misiune în Dacia” lansat în octombrie 2018 si realizat de către Asociațiile culturale sibiene „Nova Polaris” și „Veteres Milites” este disponibil de astăzi publicului larg în mediul online.

5- Jumătate din proiectele de la Bugetare Participativă aparțin membrilor USR Sibiu

Primul proiect de bugetare participativă a fost realizat la Sibiu și zece proiecte ajunse în etapa finală urmează să fie implementate. Este un pas important spre un oraș administrat modern, iar cetățenii și Primăria au contribuit la această realizare.

Ultima oră

Comentariul meu