Semne concrete - Piața imobiliară se prăbușește în România!

Semnele de pe piața imobiliară din România nu sunt bune deloc. Vânzarea apartamentelor a scăzut în unele zone și cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Nici programul Prima Casă nu mai are același succes. Dacă anul trecut la finalul lui august fondurile erau epuizate, anul acesta unele bănci încă mai acceptă dosare.

În august și septembrie vânzările de locuințe au scăzut cu 30% în toată țara, iar în București numărul tranzacțiilor a fost cu aproape 50% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. Luna octombrie a adus o ușoară creștere, după trei luni în care vânzările au scăzut considerabil, scădere care i-a îngrijorat pe dezvoltatori. Dacă în august numărul mai mic de locuințe vândute putea fi pus pe seama concediilor, în septembrie, când dezvoltatorii se așteptau la o reluare a vânzărilor, piața a continuat să se ducă în jos.

Mai mult, o scădere considerabilă a avut loc și la Cluj, de exemplu, de la aproape 1.300 de imobile vândute în septembrie 2017, la sub 600 anul acesta. Acest lucru se întâmplă și pentru că piața imobiliară din Cluj-Napoca a avut o viteză dublă de creștere a prețurilor față de București în ultimii trei ani.

În luna octombrie a acestui an, la nivelul întregii țări au fost vândute puțin peste 52.000 de imobile, arată datele Agenției Naționale de Cadastru. Mai exact, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare la nivel național în octombrie 2018 este cu peste 9.000 mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră