A murit un regizor cu stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu

După o carieră remarcabilă, regizorul Eimuntas Nekrošius s-a stins din viață noaptea trecută, la vârsta de 65 de ani. Pentru forța sa unică de a crea emoție și pentru știința de a reinterpreta marea literatură dramatică în creații care au devenit referințe ale artelor spectacolului, artistul a fost distins în anul 2015, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cu o stea pe Aleea Celebrităților.

„A plecat dintre noi Eimuntas Nekrošius, cunoscut artist lituanian, unul dintre cei mai mari regizori din lume, care a susținut încă de la începuturi Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, eveniment la care am avut onoarea să îl avem invitat de multe ori. Artist multipremiat care a făcut spectacole memorabile de-a lungul timpului, laureat al Premiului Europa pentru Teatru. În anul 2015, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a primit o stea pe Aleea Celebrităților. Mâine era ziua lui de naștere, ar fi împlinit 66 de ani. A adus la Sibiu capodopere, printre care marea creație Hamlet, producțiile Trei surori, Divina comedie sau Un artist al foamei, iar acum eram în discuții pentru a realiza o coproducție în 2020, la Sibiu. Timpul nu a mai avut răbdare. Drum cu lumină!” – Constantin Chiriac.

EIMUNTAS NEKROŠIUS (n. 1952) a absolvit Institutul de Teatru Lunacharski din Moscova în 1978. A lucrat la Teatrul de Stat pentru Tineret din Vilnius şi la Kaunas Drama Theatre. În 1980 revine la Teatrul din Vilnius unde colaborează pentru mai multe producţii: „Pătratul de Yeliseyev”, „Pirosmani”, „Pirosmani” (1981), „Dragoste şi moarte în Verona” de Antanėlis şi Geda (1982), „O zi mai lungă decât veacul” de Aitmatov (1983), „Unchiul Vania” de Cehov (1986) şi „Nasul” de Gogol (1991). Toate spectacolele sale s-au bucurat de distincţii la festivalurile din Lituania și statele baltice. În 1994, Nekrošius a primit premiul Regizorul anului din partea Uniunii Teatrale din Lituania, iar Uniunea Teatrelor din Europa i-a acordat Premiul New European Theatre Realities. În 1997, Nekrošius a creat una dintre cele mai de succes producţii ale sale, „Hamlet” de Shakespeare, care a fost jucată la aproape toate marile festivaluri europene, câştigând numeroase premii. În 1998 înfiinţează teatrul-studio Meno Fortas, pentru care lucrează ca regizor artistic. În 1999 a regizat „Macbeth” de Shakespeare, iar în 2001, „Othello”, care a avut premiera mondială la Veneţia. În 2002 a regizat prima sa operă, „Macbeth” de Verdi, la Teatro Comunale din Florenţa. În 2003, Nekrošius pune în scenă „Anotimpurile”, bazat pe poemul epic al marelui scriitor lituanian Kristijonas Donelaitis şi „Livada de vişini” de Cehov, având premiera la Moscova, spectacol lăudat de criticii ruşi ca fiind cea mai memorabilă producţie a piesei lui Cehov din ultimii zece ani. Anul 2008 marchează premiera spectacolelor „Anna Karenina” la Emilia Romagna – Teatrul din Modena şi „Legenda invizibilului oraş Kitez”, regizată atât la Teatro Lirico din Cagliari, cât şi la Teatrul Bolshoi din Moscova. În 2009 a creat o producţie teatrală la scară mare, bazată pe romanul „Idiotul” de Dostoievski (pentru proiectul Vilnius, Capitală Europeană a Culturii), care a primit Premiul Golden Stage Cross pentru Cel mai bun spectacol al stagiunii în Lituania. În 2010 a montat opera „Faust” de Gounod, la Scala din Milano, iar în 2011 spectacolul „Caligula” la Teatrul Națiunilor din Moscova și opera „Othello” de Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet din Lituania. Unele dintre producțiile create mai recent sunt: „Divina Commedia” de Dante la Meno Fortas Theatre și „Paradisul” la Teatrul Olimpic din Vicenza (2012), opera „Othello” la Teatrele de Operă din Bari și Cagliari (2013) și „The Book of Job” la Meno Fortas Theatre (2014).

Ultima oră