Autostrada sârbilor peste munți - O fac pe banii lor într-o zonă similară cu Valea Oltului

Autostrada A1 din Serbia are o lungime de peste 550 de kilometri, din care circulabili sunt 520 de kilometri. Ea traversează zone muntoase care sunt la fel cu cele existente în România pe Valea Oltului.

Imaginile cu lucrările de construirea a autostrăzii A1 din Serbia au fost postate de Asociaţia Pro Infrastructură pe pagina oficială de Facebook, anunță adevarul.ro. Doar 34 de kilometri mai au de construit sârbii şi vor finaliza, fără fonduri europene nerambursabile, o autostradă de 554 de kilometri.
„Deşi nu sunt în Uniunea Europeană şi nu beneficiază de fondurile nerambursabile pe care le are la dispoziţie România, vecinii noştri au reuşit să construiască aproape în totalitate o autostradă de la un capăt la celălalt al ţării.
Autostrada A1 sârbească are 554 de km din care sunt în circulaţie aproximativ 520, restul de 34 fiind în etape avansate de execuţie”, spun cei de la Asociaţia Pro Infrastructură. De asemenea, din imaginile video realizate chiar de constructorul autostrăzii, se vede că zona este simulară cu cea din România, de pe Valea Oltului.

video
play-sharp-fill

„Noi nu reuşim, la mai bine de 10 ani de la intrarea în UE, să facem studiile şi proiectele complete pentru un tunel forat de autostradă, darămite să şi licităm lucrările pentru asemenea structuri. Dăm vina pe urşi, nu putem stabiliza un deal cu o soluţie definitivă ceva mai complexă şi nu suntem în stare să aprobăm variante inteligente în puncte dificile (sensurile decalate de autostradă, de exemplu)”, spun reprezentanţii Pro Infrastructură.Autostrada sârbilor peste munți - O fac pe banii lor într-o zonă similară cu Valea OltuluiTransparenţa constructorului (care postează imagini cu lucrările), strategia corectă şi oamenii profesionişti în posturi cheie sunt „ingredientele” pe care Asociaţia care militează pentru o infrastructură modernă şi eficientă le evidenţiază la ţara vecină. „La noi, fără aceste ingrediente cheie, autostrăzile montane rămân deocamdată doar pe hârtie, chiar dacă avem acces la miliarde de euro”, concluzionează Pro Infrastructură.Autostrada sârbilor peste munți - O fac pe banii lor într-o zonă similară cu Valea Oltului
n România, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a publicat pe 6 noiembrie „Raportul privind impactul asupra mediului pentru proiectul Autotrada Sibiu – Piteşti”, cel mai important proiect rutier al ţării. Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Valoarea investiţiei ar ajunge, conform CNAIR, la 3,34 miliarde de euro. De asemenea, lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva, în lungime de 21 de kilometri, se află în şantier de la îceputul anului 2014 şi ar putea fi realizat până în vara anului viitor potrivit constructorilor, Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL.

Ultima oră