Taxiuri sparte pe bandă rulantă - Prejudiciu de peste 5.000 de lei
Foto Arhivă

Doi bărbați din Mediaș au ajuns pe mâna polițiștilor după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi din autoturisme. Toate mașinile sparte au fost taxi-uri, iar prejudiciul depășește 1000 de euro. 

La data de 14 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut doi localnici, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv tentativă la furt calificat.

Cei doi medieșeni, în vârstă de 18, respectiv 27 de ani, sunt bănuiți că, în nopțile de 09/10 și 10/11 noiembrie a.c., ar fi spart geamurile laterale și ar fi sustras bunuri electronice și bani din 12 autoturisme utilizate în regim TAXI, parcate pe diferite străzi din municipiul Mediaș.
Prejudiciul creat se ridică la suma de 5.530 de lei.
În urma investigațiilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, la data de 14 noiembrie a.c., față de cele două persoane s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de furt calificat și a cinci tentative la infracțiunea de furt calificat.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, Biroul de Investigații Criminale.

Ultima oră