video - sala transilvania e depășită - ”este nevoie de o nouă polivalentă la sibiu”
FOTO: arhivă

Anul acesta Sala Transilvania împlinește 20 de ani de la inaugurare. În tot acest timp a fost gazda competițiilor sportive, a târgurilor cu vânzare, a diferitelor concursuri și prezentări. Dar, o dată cu dezvoltarea echipei CSU și a celei de handbal și creșterea numărului de suporteri, Sala este depășită. Directorul Adrian Bibu spune că se impune construcția unei săli noi, mai mari, dar că proiectul încă nu există nici pe hârtie.

Se va pierde din locuri
În acest moment Sala Transilvania are o capacitate de 1850 de locouri- pe scaune. Dintre acestea se vor pierde 60 de locuri după ce se vor face modificările necesare pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu.
”Sala Transilvania nu mai poate duce toată cererea de evenimente a întregului județ, nici măcar a municipiului Sibiu. Pe termen mediu și lung comunitatea, instituțiile statului, oamenii de afaceri, trebuie să se întâlnească și să pună la punct un plan. Trebuie amenajate niște săli atât pentru cei care se antrenează, cât și pentru copii, și pentru ei trebuie gândit ceva”, a spus Adrian Bibu.
Directorul spune că zilnic, la Sala Transilvania se fac antrenamente de la ora 8 la 23:30.

Soluție la Primărie
Adrian Bibu a căutat soluții pentru o eventuală locație pentru construirea unei noi săli polivalente. A făcut chiar o propunere la Primăria Sibiu. ”Am vorbit cu doamna primar. I-am sugerat că pe terenul de pe Calea Poplăcii, unde se tot vorbește despre acel aqualand s-ar putea construi și o sală polivalentă. Acolo se pot amenaja terenuri multisportive, locuri de cazare unde sportivii din alte părți să vină în cantonamente. Așa se creează un spațiu complex destinat sportului, care ar atrage foarte multă lume care până la final va lăsa aici niște bani”, spune Adrian Bibu.

Directorul a declarat că propunerea sa nu a fost respinsă de primarul Astrid Fodor, dar nici nu a mai primit vreun răspuns în acest sens.

Vezi aici întreaga conferință de presă

Ultima oră

Comentariul meu