În anul în care România sărbătorește Centenarul Marii Uniri, 19 familii din Sibiu au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Evenimentul ”Nunta de Aur”, devenită deja tradiție, a fost organizat de către Organizația Municipală PSD Sibiu pentru 19 cupluri care și-au unit destinele în urmă cu 50 de ani, sau chiar mai mult.
”Foarte mulți dintre noi, cei prezenți astăzi aici, nu am ajuns nici măcar să împlinim frumoasa vârstă de 50 de ani. Dumneavoastră, în schimb, ați împlinit deja, sau chiar ați trecut de 50 de ani de căsătorie. Îmi doresc să descoperim cu toții secretul care stă în spatele acestei reușite. Probabil că este iubirea, înțelegerea și respectul reciproc. Oricum ar fi, sper să fim și noi, cei tineri, capabili să deslușim tainele unei conviețuiri atât de îndelungate și, din câte văd aici, fericite. Sunteți un exemplu demn de urmat pentru noi toți și ne exprimăm admirația și respectul față de dumneavoastră. Vă urăm la mulți ani fericiți împreună și de acum încolo și să fiți sănătoși, să vă puteți bucura mai departe de copii și nepoți.”, a spus Cătălin Stanciu, Președintele Organizației Municipale PSD Sibiu, în deschiderea evenimentului.
Deși nu a putut lua parte la eveniment, Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu și Ministru al Turismului, le-a transmis un mesaj sărbătoriților prin vocea Secretarului Executiv al Organizației, Pavel Bichicean: ”Ne-ați demonstrat că dragostea rezistă în timp iar familia întemeiată pe iubirea dintre un bărbat și o femeie este baza societății românești din moși strămoși. Și așa va rămâne și de acum încolo. Vă urez multă sănătate, să petreceţi încă mulţi ani fericiţi împreună de acum înainte. Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare pe dumneavoastră și pe famiile dumneavoastră. La mulţi ani!”.
Evenimentul ”Nunta de Aur” a debutat la ora 16.00, cu o slujbă religioasă desfășurată la Biserica ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, de pe strada Ştefan cel Mare. Serviciu religios a fost oficiat de către preoţii Mihai Sămărghițan, unul dintre sărbătoriţi, Emanuel Tăvală şi Gheorghe Şebu. A continuat apoi cu o masă festivă desfășurată la un restaurant din vecinătate. Aici, în cadrul unei ceremonii festive conduse de către Cătălin Stanciu, Președintele Organizației Municipale PSD Sibiu, sărbătoriții au primit o medalie, o ”Carte de rugăciuni pentru vârstnici”, o diplomă şi un buchet de trandafiri.
După ceremonia festivă, cuplurile sărbătorite au socializat și au dansat pe muzica tinereții lor.
Alături de cele 19 familii sărbătorite au fost și Dan Cermonea, Președintele Executiv al Organizației Județene PSD Sibiu, Ioan Sasu, Președintele Organizației Județene de Pensionari a PSD Sibiu, consilierii locali PSD Ioan Stroie, Denisa Colceriu, Claudia Simtion și Daniel Moșin, vicepreședinții Organizației Municipale Gheorghe Mămularu, Sebastian Forir și Eugen Drăghici dar și alți membri ai Biroului Permanent Municipal.