Discuție halucinantă între un polițist și o doamnă cu silicoane
foto arhivă

Discuția dintre un polițist de la rutieră și o șoferiță care nu purta centura de siguranță e cel puțin haioasă. Totul a fost făcut public pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Tânăra oprită în trafic pentru că nu avea centura de siguranță a încercat să se apere spunându-i polițistului de la rutieră că și-a pus recent un implant cu silicon și nu poate purta centura. Cu această ocazie, MAI le-a amintit șoferilor care sunt situațiile în care ei și pasagerii pot face excepție de la obligativitatea purtării centurii de siguranță în trafic.
Iată postarea MAI:

„Dialog între un polițist, o șoferiță și el(pasager):

-Bună ziua! De ce nu purtați centura de siguranță?
-Pentru că mi-am pus silicoane.
-Aveți un certificat medical în acest sens?
-Păi, nu se vede? De ce îmi trebuie certificat?
-Pentru că numai medicul poate recomanda să nu purtați centura în astfel de cazuri! Și domnul de lângă dumneavoastră tot cu silicoane?
-Ce vreți să insinuați? Ne luați la mișto…
-Absolut deloc, dar nici el nu are centura pusă!

Pentru a elimina toate discuțiile referitoare la portul centurii de siguranță, vă readucem aminte că sunt exceptate de la această obligație următorii:
– conducătorii auto care execută manevra de mers înapoi;
– femeile în stare vizibilă de graviditate;
– conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
– instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă un autovehicul pe drumurile publice;
– examinatorul în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere;
– persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță.

ATENȚIE! Dacă se constată folosirea frauduloasă a unei astfel de adeverințe, este caz penal care se pedepseste cu închisoarea, atât pentru șofer, cât și pentru medicul care a eliberat-o!”, transmite MAI.

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră