Sașii din România, denigrați la Berlin

Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane (AGDM), reunit în şedinţă ordinară la Berlin, între 5 – 8 noiembrie, a luat la cunoştinţă cu maximă îngrijorare faptul că în România are loc de ceva vreme o campanie de denigrare împotriva Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), reprezentantul minorităţii germane din România.

„FDGR a fost catalogat de repetate ori ca fiind urmaşul unei organizaţii naziste din anii ´40, pentru a se sugera astfel o apropiere ideologică a FDGR faţă de ideologia fascistă. AGDM consideră îngrijorător faptul, că nu doar reprezentanţi ai partidului de guvernământ fac frecvent această asociere în spaţiul public, ci şi postul public de televiziune TVR 1, care a repetat aceste acuzaţii la o oră de maximă audienţă, creându-le astfel o falsă legitimitate”, transmit reprezentanții FDGR.
Cu toate acestea, diferite ambasade de la București, cum ar fi Ambasada Germaniei, Ambasada SUA şi Ambasada Israelului, au respins cu vehemenţă această campanie de denigrare.

„Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a fost preocupat, de la înfiinţarea sa în 1990 ca organizaţie a comunităţilor germane din România, să activeze loial şi în parteneriat cu comunitatea majoritară spre binele ţării, angajându-se pentru statul de drept, separarea puterilor în stat, protecţia minorităţilor şi alte valori europene esenţiale”, mai spun reprezentanții FGDR.
Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane, al cărui membru implicat este FDGR de mulţi ani, condamnă aceste atacuri cu fermitate şi protestează împotriva lor.

Ultima oră