Pădurile României au fost tăiate fără milă. Munții au rămas descoperiți și nimănui nu îi pasă. La fel se întâmplă și în județul Sibiu, fără niciun impact în lumea politică. Toți ridică din umeri, iar cei găsiți vinovați de fapt sunt fără vină. Valea Lotrioarei este cel mai bun exemplu în acest sens. Pădurile au dispărut dar nimeni nu știe cum, unde și când.
Răni adânci lăsate în inima pădurii. Dovezi ale hoţiei şi lăcomiei unor semeni de-ai noştri. Trist şi revoltător este faptul că multe dintre aceste răni sunt opera celor care ar trebui să păzească pădurea care înseamnă viaţa, mediu sănătos. Dar nu le pasă. De-a lungul vremii, la “România, te iubesc” am arătat dezastrul din pădurile noastre, unde se taie, cine sunt vinovaţi şi ce trebuie făcut. S-au arestat oameni, s-au plantat păduri, s-au schimbat legi. Din păcate, hoţii s-au adaptat şi sunt încă multe locurile în care cu ajutorul funcţionarilor şi politicienilor îşi văd de treabă.
”Valea Lotrioarei, judeţul Sibiu. Pare incredibil, dar pe acest drum îngust care dă în Valea Oltului, au coborât peste 1.000 de camioane încărcate cu lemn tăiat ilegal”, relatează acesta.
Drumul porneşte din Valea Oltului şi şerpuieşte printre munţi şi păduri aproape 30 de kilometri pe firul pârâului, iar spre vârful muntelui devine aproape imposibil de urcat şi ai zice că pe aici nu are ce să caute picior de om. Pe asta se bazează de fiecare dată şi cei care taie pădurile. Pârâul Garcu nici nu se mai vede de buşteni şi resturile lăsate de cei care au tăiat pădurea. Aici a ajuns în control anul trecut inspectorul Petrică Sava.
Petrică Sava, inspector Garda Forestieră: Aici a început povestea. Aici am venit prima dată. Când am venit aici cioatele aveau o vechime de 2-3 sapt. Nu figurează nicio partidă deşi majoritatea sunt marcate.
Alex Dima: Au venit au marcat şi au tăiat?
Petrică Sava, inspector Garda Forestieră: Fără să facă niciun act. Sau au tăiat și apoi au marcat, nu ştim.
Sus, pe versantul muntelui pădure nu mai este. În raportul întocmit de inspectorii silvici se arată că de aici au dispărut peste 10.000 de metri cubi de lemn. Un milion de euro. Teoretic, aici silvicultorii ar fi trebuit să înfăptuiască o lucrare de igienă. Adică să scoată arborii distruşi şi uscaţi.
Pădurea este păzită de angajaţii Romsilva-Direcția Silvică Sibiu, instituţia statului care se ocupă de pădurile noastre. În rapoartele inspectorilor primul vinovat indicat pentru dezastrul de aici este pădurarul Baciu Ioan. Cu greu l-am găsit şi convins să apară în faţa camerei de filmat.
”Cum s-a ajuns să plece de acolo sute de camioane cu lemn?
Nu pot să îmi dau seama.
Păi, nu dvs sunteți pădurarul locului?
Ba da.
Păi şi cum?
Nu ştiu.”
Tăierile masive din pădure s-au întâmplat în perioada 2014-2017. Dezastrul a fost descoperit în primăvara lui 2017 de inspectorii Gărzii Forestiere Braşov, care au solicitat Direcţiei Silvice Sibiu să controleze zona pe care o administrează. În vara lui 2017, direcţia şi-a trimis angajaţii în control în zonă, dar aceştia nu au descoperit nici măcar un copac tăiat ilegal. Revoltător este faptul că în perioada 2014-2017, exact atunci când aici se măcelărea pădurea, Direcţia Silvică Sibiu a efectuat în acest loc 27 de controale care au descoperit însă doar 200 de metri cubi de lemn tăiat fără acte. Robert Blaj este directorul Direcţiei Silvice Sibiu.
”Ce se întâmplă la Gârcu?
La Gârcu???
Garcu e acolo în zona aia? Ăăă, sincer să fiu nu ştiu exact.”
Directorul Blaj este în funcţie din 2016. Înaintea lui, Direcţia Silvică Sibiu fost condusă de Ioan Terea, care acum este acum deputat PSD în Parlamentul României.
Până acum Terea s-a remarcat în activitatea de parlamentar doar atunci când a dat cu maşina peste un grup de protestatari în fața Parlamentului. Terea este membru în Comisia Parlamentară care se ocupă tocmai de problemele din silvicultură. L-am întrebat ce s-a întâmplat în pădurile pe care le-a condus.
”Știaţi ceva?
Nu.
Nu aţi avut niciun semnal dvs director al Direcţiei Silvice.
Nu.”
Grav este că în urma dezastrului din pădure locul a devenit un adevărat focar de infecţie.
Toţi ăştia care sunt uscaţi sunt în urma tăierii?
Faptul că a bătut soarele au intrat în stres şi degajă nişte feromoni care atrag aceste insecte care fac că arborii să se usuce în picioare.”
Și şănţuleţele sunt făcute de?
De aceste ipide. Se impregnează
Mai mult, în locurile în care au dispărut arborii sănătoși vântul doboară şi restul pădurii.
În total, în doi ani inspectorii au reuşit să identifice dispariţia a 10.000 de metri cubi de lemn. Un studiu al Institului de cercetări şi amenajări silvice arată însă că de pe munţii din jur au dispărut alte 28.000 de metri cubi de lemn. În total 123 de hectare de pădure. Milioane de euro.
Alex Dima: Se ajunge la 40.000 de mc care sunt la dvs acolo. Nu ştiţi de ei?
Ioan Baciu, pădurar: Păi, nu ştiu, eu declaraţiile ce le-am dat şi au fost toate avem purtător de cuvânt.
Alex Dima: În declaraţii ce aţi declarat?
Ioan Baciu, pădurar: Nu mai știu.
Dosarul de la Boița este cercetat acum de DNA. Actualul director al Direcţiei silvice ridică din umeri, iar fostul director îşi vede liniştit de viaţă de parlamentar. Astfel de oameni au răspuns şi răspund în continuare de pădurile noastre.
Sursa www.protv.ro