Sistemul sanitar din România este din ce în ce mai șubrezit. Sunt puține cazurile spitalelor care sunt cât de cât bine puse la punct. În multe angioraful lipsește cu desăvârșire. Și la Sibiu mai este nevoie de un astfel de aparat.
Aparatură învechită sau defectă. Este criza cu care se confruntă de ani de zile sistemul medical românesc. Iar în puţinele cazuri fericite în care există aparatură modernă, nu sunt cadre medicale pregătite să le folosească. În condiţiile în care afecţiunile cardiovasculare sunt principala cauză a mortalităţii în România, dotările din secţiile de cardiologie sunt în multe cazuri problematice. Angiograful, aparatul minune de ultimă generaţie cu care medicii pot salva viețile cardiacilor, lipseşte din multe spitale sau nu este folosit. Iar cel care pierde în toată această ecuaţie este, de fiecare dată, pacientul, anunță digi24.
Una din cele mai moderne secţii de cardiologie din ţară era anunţată cu mult fast la Brăila. Dar lucrurile au eşuat lamentabil din cauza unor greşeli de proiectare. Aşa că aparatura performantă cumpărată stă acum nefolosită. Cât timp a stat şi a adunat praf, angiograful de 700 de mii de euro a şi ieşit din garanţie.
„Garanţia nu mai e. Angiograful este singurul aparat pentru care nu avem contract de mentenanţă pentru că este în conservare. Nu putem să facem, atâta timp cât nu-l folosim”, spune Francisck Chiriac, preşedintele CJ Brăila. Autorităţile de la malul Dunării au investit şi în cursurile de pregătire. Medicii au învăţat să folosească aparatura, însă cum secţia nu s-a mai deschis, au plecat în străinătate sau în alte spitale din România. Astfel de probleme sunt şi la case mai mari. La Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, managerul a descoperit într-o magazie un aparat pentru angiografie intraoperatorie nedesfăcut.
„Eu l-am găsit, anul acesta în luna mai, cu domnul director medical, într-o zonă administrativă a spitalului, zonă care trebuia supusă unui proces de igienizare”, spune Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Aparatul trebuie acum verificat, înainte de a primi avizul şi de a putea fi folosit. În Iaşi, există un singur angiograf, în Centrul de Cardiologie. Şi asta în condiţiile în care aici vin persoanele cu probleme cardiace din întreaga regiune de nord-est a ţării. Un al doilea angiograf în oraş ar salva mai multe vieţi. Doar că, Ministerul Sănătăţii nu a răspuns solicitărilor făcute de mai bine de cinci ani de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon.
„S-a pus întodeauna problema spaţiului şi problema personalului, spitalul a transmis că există aceste condiţii îndeplinite”, afirmă Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi.
Situație bună la Sibiu
Un al doilea angiograf este imperios necesar şi în Sibiu, oraş care găzduieşte anul viitor Summit-ul Uniunii Europene. „Avem pacienți foarte mulți care stau mult timp pe liste de așteptare, accesibilitatea e limitată pe un angiograf care rulează într-un proiect de cercetare cu subiecți”, spune Ionuț Bitea, medic specialist cardiolog la Spitalul Județean Sibiu.
În acest caz, veştile sunt bune. Ministerul Sănătăţii a dat deja 3 milioane de euro Spitalului Judeţean Sibiu, iar în cel mai scurt timp va cumpăra şi un angiograf. „Este posibil să ajungă în funcţie de cât de repede se mişcă spitalul şi-şi face procedurile. În momentul în care procedurile vor fi gata, vor face solicitarea la minister şi îl voi finanţa”, spune Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Un pacient cu infarct trebuie să ajungă la un angiograf în cel mult două ore. În cazul infarctului miocardic, angiografia scade mortalitatea mai mult decât orice alt tratament.