Curs de îngrijire a bătrânilor la Crucea Roșie Sibiu

Crucea Roșie Filiala Sibiu are o experiență de peste 15 ani în livrarea cursurilor de îngrijire vârstnici la domiciliu. În anii aceștia, în jur de 500 de persoane au dobândit ample cunoștințe de îngrijire a vârstnicilor, primind ulterior un loc de muncă în acest domeniu, fie în țară, fie în străinătate.

Sibiul are în continuare nevoie de personal calificat în acest domeniu, la fel cum are nevoie și de cămine pentru vârstnici.
Mulți sibieni însă nu pot achita costurile unui cămin privat sau a unui îngrijitor la domiciliu, dar pot învăța ei înșiși cele mai importante manevre în domeniul îngrijirilor.
Astfel, cei care doresc să învețe cum să își îngrijească mai bine bunicii sau părinții, aflați la vârsta a treia, sunt așteptați la cursul de Suport pentru Aparținători Vârstnici.
Nu e un curs oarecare, ci și un grup de suport pentru familiile care au acasă un vârstnic și întâmpină greuități în gestionarea acestei situații.
Cursul se va desfățura timp de o săptămână, după-masa, de luni până vineri, câte 3 ore în fiecare zi.
Pentru mai multe detalii, puteți contacta telefonic la 0269/217 646 sau puteți scrie un e-mail la sibiu@crucearoșie.ro

Ultima oră