Încă un lanț național de cafenele anunță o investiție în Sibiu

Lanțul de cafenele Narcoffee Roasters va deschide o locație și la Sibiu, asta după ce două noi locații au fost inaugurate în București, cu o investiție ce se ridică la 150.000 de euro. Narcoffee este deținut de Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurant și Dan Isai, fondatorul Salad Box.

Cele două locații se află pe Bulevardul Magheru și în Avantgarde Office Building. Prima cafenea se întinde pe o suprafață de 68 de metri pătrați, pe când cea de-a doua pe o suprafață de aproximativ 72 de metri pătrați.

„Credem cu tărie că cele două locații noi vin în completarea nevoilor potențialilor clienți într-un mod cât mai eficient. Ne-am îndreptat atenția către Bulevardul Magheru deoarece face parte din zona centrală, considerată mai hip și cool, unde vin mulți artiști și mai ales, pasionați de cafea. Deopotrivă, cea de-a doua locație, deschisă la parterul Avantgarde Office Building, se poziționează într-o zonă de birouri cu clienți care sunt în căutare de cafea și mâncare de înaltă calitate”, a declarat Marcelus Suciu, co-fondator Narcoffee Roasters.

Reprezentanții companiei estimează că, în primele șase luni de la deschiderea ambelor cafenele, 34.000 de clienți vor trece pragul, mai ales fiindcă în acestea apare o noutate, și anume meniul de brunch. Cu acestea două, în București există acum trei locații Narcoffee.

Fondatorii preconizează inaugurarea a altor două sau trei locații, în zone cheie din Capitală. De altfel, conceptul se dorește a fi extins și la nivel național, existând deja discuții cu privire la deschideri noi în Brașov, Timișoara, Sibiu și Alba Iulia, dar și pe plan extern, în Londra și Praga.

Narcoffee Roasters este un concept de cafenele de specialitate fondat de către doi dintre cei mai importanți oameni de afaceri clujeni din domeniul HoReCa, Marcelus Suciu și Dan Isai. În acest moment, rețeaua numără șapte locații, dintre care șase în cele două orașe (Cluj și București) și o franciză în Praga, iar pe termen mediu, Narcoffee Roasters vizează francizarea conceptului și în SUA.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică