A dispărut Pufu - Se oferă recompensă

Un câine de companie se poate transforma în cel mai bun prieten. Și atunci când dispare din viața noastră lasă un gol imens. Asta simte și o tânără sibiancă, ce în urmă cu câteva zile l-a pierdut pe Pufu, prietenul ei de 2 ani.

Mihaela Radu a ieșit duminică cu cei doi câini ai săi, rasa shitzu. S-au plimbat prin parcarea de pe strada Oncești din Vasile Aaron, atunci când Pufu a dispărut. ”Cei doi căței ai mei sunt frați. Am ieșit cu ambii la plimbare. La un moment dat a ieșit o mașină de acolo, iar după aceea nu l-am mai găsit pe Pufu. L-am strigat, l-am căutat de la ora 13 până la ora 19. Dacă ar fi plecat până acum s-ar fi întors, pentru că știe să se întoarcă singur. Cred că l-a luat cineva. Problema este însă că are sinuzită și face tratament, iar la finalul lunii trebuie să facă vaccinul antirabic.”, povestește Mihaela.

Tânăra își dorește extrem de mult ca Pufu să se întoarcă la ea, iar celui care îi va da indicii despre câine îi oferă recompensă.
Pufu are 2 ani, este un shitzu alb cu pete maro și are o zgardă antipurici gri la gat.

A dispărut Pufu - Se oferă recompensă

Ultima oră

Comentariul meu