Cea de-a patra ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu prezintă anul acesta, în perioada 2 – 11 noiembrie, șaisprezece ateliere de creație. Programul a fost creat pentru a dezvolta o platformă de dezbatere între public și artiști, ca o experiență prelungită spectacolelor de la scenă. Prin tehnicile folosite, coordonatorii atelierelor își propun să promoveze educarea prin participare și dezvoltarea unei gândiri critice și creative. Accesul la evenimente se face în funcție de proiect, de la intrare gratuită până la bilete cu valoarea de 14 lei.
Aflată pentru prima dată în România, compania „Mere Phantoms” din Canada aduce la Sibiu magia teatrului de umbre printr-un performance itinerant și un atelier de creație pentru copiii cu vârsta peste 5 ani. Cei mici vor fi provocați să își construiască propriile instalații de hârtie pentru a compune scene fantastice, care prind viață cu ajutorul unor baghete luminoase ce proiectează umbre pe pereți astfel încât poveștile să prindă viață. Cele două ateliere de creație vor avea loc la Casa Franceză (strada Konrad Haas) vineri, 2 noiembrie de la ora 17:00 și sâmbătă, de la ora 10:00, iar fiecare sesiune are o durată de aproximativ o oră și treizeci de minute. Prețul unui bilet la atelier este de 14 lei. Totodată compania de teatru din Canada propune un performance itinerant, o instalație cu lumini și umbre, ca o experiență unică și intimă construită ca un tur de 15 minute, pentru grupe de câte 10 spectatori, în Sala Studio a Teatrului Gong. Cele două reprezentații au fost programate vineri, 2 noiembrie, de la ora 11:00 și sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 17:00. Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare.
Cei mici sunt invitați, de asemenea, la un atelier de lectură și de desen despre cele trei cărți cu „Rostogol” apărute în ultimii ani la editura Arthur, scrise de Lavinia Braniște și ilustrate de Andrei Măceșanu. Lavinia Braniște va face o scurtă lectură din cel mai recent volum al seriei „Rostogol și vulcanii noroioși”, după care copiii vor fi provocați să deseneze alături de tânărul ilustrator Andrei Măceșanu și să își prezinte lucrările după imaginația fiecăruia. Atelierul va avea loc vineri, 2 noiembrie, de la ora 18:00, al Institutul Național de Gastronomie din strada Cetății și este recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Intrarea la acest atelier este gratuită, pe bază de rezervare.
Seria atelierelor de lectură și desen continuă sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Studio a Teatrului Gong. „Regele Piticuț” este un basm scris de Radu Vancu și publicat în 2017 la editura Cartier, cu ilustrații de Irina Dobrescu. După o scurtă discuție despre etapele formării unei cărți ilustrate, participanții vor lectura un fragment din carte pentru a continua mai apoi povestea, reimaginată, prin desene, sub îndrumarea celor doi invitați. Intrarea la acest atelier este gratuită, pe bază de rezervare, iar accesul este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.
Pornind de la cartea scrisă și ilustrată de Irina Dobrescu, „Lupul jucător de poker” se transformă într-un atelier de desen și joc pe roluri, în care copiii participanți vor avea posibilitatea să își aleagă personaje și să refacă povestea lor. Această sesiune este recomandată copiilor cu vârsta peste 7 ani și va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 11:00, în Sala Studio de la Teatrul Gong. Intrarea participanților este gratuită, pe bază de rezervare.
Cele trei ateliere de lectură (Rostogol, Regele Piticuț și Lupul jucător de poker) vor fi moderate de Vlad Pojoga, redactorul șef al Revistei Zona Nouă.
Programul de ateliere continuă în zilele de marți – 6 noiembrie, miercuri – 7 noiembrie și joi – 8 noiembrie printr-o provocare lansată de actorul Anton Balint, cu ajutorul căruia cei mici vor descoperi lumea plantelor suculente, dar și cum se construiește și întreține un terariu cu plante pe care îl vor construi împreună pentru a-l îngriji mai apoi acasă. Atelierele „Greenarium” sunt recomandate copiilor cu vârsta peste 6 ani și vor avea lor de la orele 17:00, la Institutul Național de Gastronomie din strada Cetății. Prețul unui bilet la acest atelier este 14 lei.
Mini Zucchini revine la Sibiu cu un nou modul de ateliere de gătit pentru copiii cu vârsta între 4 și 10 ani. În primul rând discutăm despre ce mâncare ne place cel mai mult, despre ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele să creștem mari și sănătoși. Curățăm, tăiem, amestecăm, condimentăm, ornăm, iar la final degustăm și comentăm produsul finit. Cele cinci ateliere vor avea loc vineri, 9 noiembrie, de la ora 17:00, precum și sâmbătă, 10 noiembrie și duminică, 11 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Prețul unui bilet la acest atelier costă 14 lei.
„DADADADA DA” este un atelier foarte popular în școlile din Japonia. Acesta este structurat pe șapte capitole, împletind dansul, stabilirea coregrafiei, filmarea, editarea, urmărirea video-ului cu plăcerea de a crea împreună un film de trei minute cu cele realizate la atelier. Abordarea dansatorilor japonezi de la „namstrops” folosită în cadrul acestui proiect s-a născut din „metoda de învățare a dansului creativ pe bază de proiect” dezvoltată de Chiyoe Matsumoto, profesor emerit la Universitatea Ochanomizu. Acest atelier va avea loc vineri, 9 noiembrie, de la orele 10:00 și 13:00, la Sala Oglinzilor din strada G-ral Magheru.
Totodată, ediția din acest an prezintă un atelier pentru profesioniști. Compania Flute Theatre din Marea Britanie va organiza un atelier de teatru pentru predarea unor tehnici de lucru cu copiii cu autism. Acest atelier este dedicat pedagogilor și va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 15:00, la Colegiul Național Samuel von Brukenthal din Sibiu.
Biletele pentru ateliere pot fi achiziționate atât de la Agenția de Bilete a Teatrului Gong (miercuri – vineri, de la ora 11:00 la 18:00, sâmbăta, între orele 10:00 și 18:00, și duminica, de la ora 10:00 la 14:00), cât și online, de pe platformele entertix.ro și myticket.ro. Rezervarea locurilor la atelierele cu intrarea gratuită se poate face prin e-mail la adresa ticketing@teatrulgon.ro sau direct la sediul agenției de bilete de la parterul Teatrului „Gong”. Nu se pot face rezervări telefonice.