Comisar de poliție Constantin Crăciun, care a fost prins în flagrant de DNA Alba Iulia când a luat mită de la o avocată, a primit o sentință de trei ani de închisoare cu suspendare la procesul de la Tribunalul Sibiu. Crăciun este nemulțumit de decizie și a contestat condamnarea la Curtea de Apel. Primul termen este programat pe 26 noiembrie.
Crăciun a fost acuzat că a pretins de la o avocată, care reprezenta un bărbat implicat într-un accident rutier, suma de 2.000 de lei sau 500 euro, pentru o “taxă de urgență” ca dosarul să fie soluționat într-un termen scurt și astfel clientul să-și obțină permisul de conducere. Comisarul a fost prins în flagrant când a primit suma de 1.800 lei. Inculpatul a atacat decizia Tribunalului Sibiu și dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, anunță Alba 24. În 12 iunie 2018, Constantin Crăciun a fost prin în flagrant de procurorii DNA Alba Iulia, în timp ce lua 1.800 de lei mită de pentru a efectua acte de urmărire penală într-un dosar pe care îl avea repartizat spre instrumentare.
A cerut mită de la o avocată
Dosarul în care comisarul a fost acuzat de luare de mită este cu atât mai interesant cu cât, potrivit rechizitoriului, acesta a cerut banii de la o avocată a Baroului Sibiu, care reprezenta un client cercetat penal într-un dosar instrumentat de comisar.
Potrivit rechizitoriului, „la data de 3 mai 2018, F. M. A, avocat în cadrul Baroului Sibiu, a denunțat oral faptul că în data de 27 aprilie 2018 și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, Crăciun Constantin, comisar în cadrul IPJ Sibiu – Poliția Muncipiului Sibiu, Biroul Rutier – Mediul Urban, în vederea soluționării cu celeritate a dosarului penal privindu-l pe F. I. G. pentru asistarea căruia denunțătoarea a depus împuternicire avocațială, a pretins o sumă de bani cu titlul de taxă de urgență.
Cu această ocazie l-a cunoscut pe inculpatul Crăciun Constantin, ca ofițer de poliție judiciară în instrumentarea căruia se afla dosarul (…). În cadrul discuției avute, inculpatul, după ce în prealabil i-a cerut avocatei relații despre disponibilitățile financiare ale persoanei cercetate și după ce s-a convins că interesul stringent îl reprezenta redobândirea permisului de conducere de către persoana urmărită penal, i-a solicitat în mod direct denunțătoarei bani despre care a afirmat că sunt o “taxă de urgență” pentru ca dosarul să fie soluționat într-un termen scurt și astfel clientul să-și obțină permisul de conducere.
Martora F. M. A. a refuzat categoric propunerea inculpatului, spunându-i acestuia că în instrumentarea dosarelor penale nu există “taxe de urgență”. Cu toate acestea, inculpatul a insistat, spunându-i să se mai gândească, să vorbească cu clientul ei și să se hotărască dacă dorește să plătească o sumă de bani, neconcretizată în acel moment dar care să aibă ca reper un calcul făcut între “cât l-ar costa pe client să își angajeze un șofer pe care să îl plătească cu 20 de milioane pe lună până în luna decembrie, când i-ar veni rândul dosarului”. Cu această ocazie inculpatul i-a dat martorei și numărul de telefon la care să fie ulterior contactat.
Întrucât denunțătoarea a refuzat categoric, ofițerul de poliție i-a solicitat acesteia să îi transmită clientului propunerea, oferindu-i și numărul de telefon la care să fie contactat.
Fiind audiată, denunțătoarea a reiterat acțiunea de pretindere a foloaselor necuvenite de către ofițerul de poliție în instrumentarea căruia se afla dosarul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, arătând că deși a adus la cunoștința organului de cercetare penală că, în cauză, clientul dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, în dosar nu s-au efectuat acte de urmărire penală. De asemenea, condiționarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către ofițerul de poliție judiciară a avut un caracter serios și insistent, din proprie inițiativă acesta punând la dispoziția denunțătoarei numărul de telefon la care să poată fi contactat.
Ulterior formulării denunțului, în discuția purtată în mediul ambiental la data de 12.06.2018 între martora-denunțătoare și inculpatul Crăciun Constantin, ofițerul de poliție judiciară a precizat că pentru a administra acte de urmărire penală și probatorii în dosarul privindu-l pe F. I. G. pretinde 2.000 lei sau 500 euro, bani care să îi fie remiși după momentul procesual al punerii în mișcare a acțiunii penale în cauză.
După ce denunțătoarea și-a exprimat disponibilitatea de a da suma de bani, inculpatul evaluând starea de fapt din dosar, i-a dat acesteia indicații cu privire la modul în care să asigure asistența juridică în cauză, prezentând în ce condiții administrarea unui anumit probatoriu (audierea de martori) ar putea conduce chiar la obținerea unei soluții de netrimitere în judecată (clasare).
În data de 11 iulie 2018 inculpatul a întocmit referatul cu propunere de emitere a rechizitoriului și trimiterea în judecată a inculpatului F. I. G., după care, în cursul aceleiași zile, a apelat-o pe denunțătoare pentru a se întâlni.
La data de 12.07.2018 inculpatul a fost surprins în flagrant, imediat după primirea de la denunțătoarea F. M. A. a sumei de 1.800 lei, organele de urmărire penală procedând la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți deasupra casetierei situate sub biroul la care inculpatul își desfășoară activitatea”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
Pe 13 iulie a fost adus în fața magistraților Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă, dar judecătorii au respins cererea și au dispus arestarea la domiciliu a inculpatului pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.07.2018 şi până la data de 11.08.2018 inclusiv.
Condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare
În data de 9 septembrie, judecătorii Tribunalului Sibiu au decis condamnarea lui Constantin Crăciun la 3 ani de închisoare cu suspendare.
’’În baza art. 289 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 şi art. 7 lit. c) teza I din Legea nr. 78/2000 precum şi art. 396 al. 10 rap. la art. 375 al. 1, 2 C.p.p., condamnă inculpatul Crăciun Constantin, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul art. 67 al. 1, 2 C.p., interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a), b), g), k) C.p., respectiv: • dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; • dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; • dreptul de a exercita profesia de poliţist; • dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În baza art. 65 al. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a), b), g), k) C.p., respectiv: • dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; • dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; • dreptul de a exercita profesia de poliţist; • dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În baza art. 91, 92 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 C.p.: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 al. 2 lit. b) C.p., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 al. 3 C.p., art. 404 al. 2 C.p.p., dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Crăciun Constantin să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei com. Cristian Jud. Sibiu sau în cadrul Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu, pe o perioadă de 100 de zile. Conform art. 94 al. 1, 2 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 al. 1 lit. c) – e) C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În baza art. 404 al. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 72 C.p. rap. la art. 404 al. 4 lit. a) C.p.p., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Crăciun Constantin durata reţinerii pe timp de 24 de ore începând de la 12.07.2018 şi durata arestului la domiciliu din 13.07.2018 până la data punerii efective în libertate. În temeiul art. 399 al. 1 şi al. 3 lit. b) C.p.p. raportat la art. 241 al. 11 lit. a) Cp.p. constată încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu cu privire la inculpatul Crăciun Constantin. În temeiul art. 399 al. 1, al. 3 lit. b) şi al. 4 C.p.p. raportat la art. 241 al. 2 C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Crăciun Constantin, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză. Executorie. Constată că suma de 2.000 lei utilizată în procedura flagrantului a făcut parte din fondul DNA şi a fost integral recuperată. În baza art. 22 din Legea 78/2000, art. 249 al. 1 C.p.p., dispune luarea măsurilor asigurătorii constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Crăciun Constantin, prin instituirea sechestrului asupra acestora, până la concurenţa sumei totale de 1.600 lei în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare. Executorie. În baza art. 272, 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare’’ se arată în decizia Tribunalului Sibiu.
Poliţistul a făcut apel în urma deciziei Tribunalului Sibiu, iar dosarul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia, prima ședință fiind programată pentru data de 26 noiembrie 2018.