Cea mai importantă veste despre autostrada Sibiu - Pitești

Autorizația de mediu pentru autostrada Sibiu- Pitești ar putea fi obținută în luna decembrie, a anunțat Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene. În schimb, transmiterea întregii documentații către autoritățile europene este estimată abia pentru trimestrul patru 2019. 

„Din 5,8 miliarde euro alocare pe infrastructura de transport, indiferent că vorbim de rutier, naval, aerian, feroviar, 4 miliarde sunt subcontractate, deci asta înseamnă că nu mai e nevoie nici de studii de fezabilitate, nici de proiect tehnic, nici de licitații. Din 4 miliarde euro, până în momentul de față, am transmis solicitare și s-a întors de la Comisia Europeană un miliard de euro pentru infrastructură. Nevoile României sunt enorme”, a declarat, marți, într-o conferință de presă la Parlament, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Cea mai importantă veste despre autostrada Sibiu - Pitești

Ministrul a prezentat și situația la „cald” de la Ministerul Transporturilor cu privire la autostrada Sibiu-Pitești.
„Situația de la Sibiu-Pitești, luată ieri, caldă, de la ministerul Transporturilor. Autoritatea de management pe care o gestionez si care gestionează infrastructura mare, de transport, de mediu, apă și canalizare, are în subordine în cadrul Ministerului Transporturilor, organismul intermediar. Monitorizăm ce se întâmplă în teren (…) Sibiu-Pitești are valoare eligibilă de peste 2,4 mld euro. Acum CNAIR se află în procedura de obținere a acordului de mediu, estimat pentru luna decembrie 2018, iar obiectivul asumat la nivelul Ministerului Transporturilor este de transmitere a cererii către dna comisar Corina Crețu în trimestrul patru al anului 2019. Contractele de execuție pentru loturile 1 și 5 urmează sa fie atribuite după finalizarea procedurii de mediu. De asemenea, după finalizarea procedurii de mediu, va fi lansată și procedura de licitație pentru lotul 4, urmând ca documentația pentru loturile 2 și 3 să fie revizuite”, a arătat Plumb.

Afirmațiile ministrului au venit în contextul în care la aceeași conferință de presă, comisarul european Corina Crețu a declarat că o „doare” lentoarea cu care se iau deciziile în România și s-a referit la autostrada Sibiu-Pitești.

„Și în România s-au modernizat foarte multe drumuri, problema este cu aceste verigi lipsă privind rețelele de transport, Sibiu-Pitești, aici pe mine mă doare și vreau să spun că nu cred că este vina unui Guvern, dar cred că trebuie să se ia decizii mult mai rapide și să se adopte aceste decizii, deci Sibiu-Pitești se află încă în faza studiului de fezabilitate, nu există autorizația de mediu și asteptăm proiecte (…) Se politizează foarte mult, eu cred că România putea face mai mult încă dinainte de 2007, Polonia a avut la Bruxelles 1.000 de oameni care s-au pregătit să facă proiecte între anii 2002-2004, ceea ce România nu a făcut”, a indicat comisarul european.
Corina Crețu a vorbit despre acest subiect și luni, anunțând că România a pierdut deja fonduri europene în valoare de aproape 2 miliarde de euro pe care le putea folosi în infrastructura de transport.

„Din cei 19,5 miliarde de euro alocaţi pe fondurile pe care le gestionez, Politica de Coeziune şi de Fondul de Dezvoltare Regională, s-au pierdut între 1,8 şi 2 miliarde de euro într-un domeniu sensibil pentru România, cel al infrastructurii de transport”, a declarat, luni, la București, la conferința EuroIMPACT, Corina Crețu, cu privire la fondurile europene absorbite de țara noastră.

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică