Doi rășinăreni s-au certat între ei, dar și cu legea, duminică seara. Asta după ce au consumat alcool mai mult decât ar fi fost cazul. Unul dintre ei a ajuns în arest.
La data de 28 octombrie a.c., un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Rășinari, a fost arestat preventiv, fiind cercectat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În fapt, la data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 22,00, în timp ce se afla în incinta unui local din Rășinari, pe fondul consumului de alcool, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe un consătean, în vârstă de 31 de ani.
În urma sesizării primite de către polițiști la data de 25 cotombrie a.c., în cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, iar la data de 27 octombrie a.c., agresorul a fost reținut, ulterior fiind aplicată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.