Proprietarii imobilelor din Sibiu au obligația de a renova și întreține fațadele caselor pe care le dețin. Consilierii locali au hotărât asta încă din 2001 prin hotărârea 210.
Chiar și așa, mulți dintre cei care ar fi trebuit să renoveze fațadele nu au făcut-o. Astfel că cei de la Poliția Locală au început să iasă pe teren cu tema clară de a identifica imobilele ale căror fațadă este în stare avansată de degradare.
Astfel, din iulie până acum au fost identificate 417 imobile aflate în această situație. Acestea sunt situate pe Calea Dumbrăvii, Șoseaua Alba Iulia, bulevardul Vasile Milea și bulevardul Victoriei.
”În aceste cazuri agenții Poliției Locale au aplicat amenzi în valoare de peste 1 milion de lei proprietarilor pentru că nu au efectuat lucrările de reparații necesare: reabilitarea fațadelor prin refacerea tencuielilor și a acoperișurilor prin schimbarea tâmplăriei și a țiglelor. Mulți dintre proprietarii amendați au contactat deja Primăria Sibiu și au solicitat certificate de urbanism și autorizații de construcție”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Primăria susține că din anul 2015, de când au început de fapt controalele, proprietarii au primit somații, iar acum au fost amendați cei care nu au ținut cont de ele și nu au renovat clădirile.
”Precizăm că în cazul imobilelor care prezentau riscuri imediate pentru siguranța trecătorilor, Primăria Sibiu a luat măsuri de urgență, instalând schele de protecție deasupra trotuarului până când proprietarii vor pune în siguranță imobilul prin efectuarea lucrărilor. Pe parcursul acestui an s-au înregistrat două astfel de cazuri” a mai declarat Mirela Gligore.