Se schimbă vremea - Anunțul meteorologilor
FOTO arhivă

După o perioadă scurtă de vreme rea, în care părea că iarna vrea să se instaleze, se pare că vor urma din nou temperaturi extrem de mari pentru această perioadă. În acest weekend, la Sibiu, vom avea temperaturi de vară.

Potrivit meteorologilor, un ciclon tropical se va abate asupra României și aduce cu el zile însorite.
Codul galben de vreme rea este valabil până joi, la ora 18.00, în Carpații Meridionali și cei Orientali și într-o mare parte din Moldova, acolo unde vântul se va menține intens. Începând cu această noapte vremea începe încet-încet să se încălzească.

La început va pătrunde un aer mai cald, care va aduce și câteva precipitații mixte în zona de munte. Ninsoarea se va transforma în lapoviță și ploaie, ceea ce nu exclude depunerile de polei.
Astfel, la Sibiu, sâmbătă vor fi 22 de grade, iar duminică maxima va atinge 24 de grade.
În restul țării, vor fi temperaturi peste 15 grade, iar maximele pot depăși 25 de grade.

Conform meteorologilor, luna octombrie este cunoscută ca fiind luna care oferă astfel de contraste termice, ori temperaturi mult prea scăzute, ori extrem de ridicate.

foto arhivă

Ultima oră