Știați ce înseamnă un sistem fotovoltaic? Nu e doar un panou

Sistemul fotovoltaic te poate scăpa de facturi mari la energia electrică. Asta o știu deja cam toți cei care au luat în considerare instalarea lui. Dar, mulți nu știu ce presupune acest sistem. Mai mult decât un panou montat pe acoperișul casei….De la panou până la becul care se aprinde, curentul trece prin alte echipamente care fac și ele parte din sistemul fotovoltaic. Toate detaliile ajung însă la clienți prin consilierii Green Seiro, firma sibiană care se ocupă de instalarea sistemelor fotovoltaice și panourilor solare.

Două feluri de sisteme
Atunci când un client ajunge în birourile Green Seiro prima întrebare este ”Cât costă un panou?”. ”Cei care își doresc un sistem fotovoltaic cred că acele panouri se leagă cumva la un tablou electric și asta e tot. Atunci le explicăm cum funcționează întreg sistemul. Și începem cu faptul că se poate alege între două feluri de sisteme fotovoltaice”, spune Paul Varga, manager Green Seiro.

Știați ce înseamnă un sistem fotovoltaic? Nu e doar un panou

Unul dintre aceste sisteme este cel cu injecție în rețea- consumatorul se leagă la rețeaua națională de electricitate, iar energia electrică produsă de panourile sale fotovoltaice și care nu este consumată se varsă în rețeaua națională. Pentru acest sistem este nevoie de un dosar întreg de aprobări, avize și autorizații.

Sistemul mult mai simplu și preferat de majoritatea este cel cu baterii. Asta înseamnă că energia produsă este stocată în niște baterii din care pleacă apoi către aparatele din locuință. Acest sistem poate fi montat oriunde, pentru că este independent de orice altă rețea. Și mai mult, pentru acest sistem cu baterii nu este nevoie de niciun fel de autorizații din partea niciunei instituții.

Știați ce înseamnă un sistem fotovoltaic? Nu e doar un panou
Sistemul fotovoltaic din interior care deservește o casă mică

Drumul de la energia solară la energie electrică
Pentru a-și face un plan în ceea ce privește instalarea panourilor fotovoltaice, clientul va primi toate informațiile de la consilierii Green Seiro. ”Le explicăm clienților noștri că panourile sunt prinse de acoperiș pe un sistem metalic. Sub acesta există două mufe, iar de acolo se face conectica . Dacă sistemul este unul mai mic vor intra în casă două fire, dacă este unul mai mare 4 fire. Acestea ajung la un tablou electric pe care îl aducem noi, este unul special pentru astfel de sisteme. Un regulator de încărcare este și el conectat, apoi energia trece prin acumulatori și apoi prin invertor care transformă curentul din panouri la 220 de volți și poate fi folosit în locuință”, explică Paul Varga.

Mărimea acestui echipament variază în funcție de sistem și câtă suprafață deservește. De exemplu, cel mai mare sistem fotovoltaic nu depășește doi metri cubi, la fel cum cel mai mic ar putea avea mai puțin de un metru cub. ”Cel mai bine ar fi ca aceste sisteme să fie amplasate într-o cameră tehnică, iar atunci când o casă se construiește și se dorește montarea de panouri ar trebui să fie prevăzută de la început cu o astfel de încăpere. Dacă însă ea nu există, împreună cu clienții vom găsi locația potrivită pentru instalarea sistemului, astfel încât să nu încurce și să nu deranjeze optic”, spune Paul Varga.

Știați ce înseamnă un sistem fotovoltaic? Nu e doar un panou
Sistemul fotovoltaic al unei Mănăstriri din zona Horezu, care deservește biserica, 10 chilii și numeroase alte spații

Instalarea unui astfel de sistem nu durează foarte mult, în câteva zile puteți deveni independenți energetic. Totul ține însă de consilierea potrivită, pe care cei de la Green Seiro sunt pregătiți să o ofere. Dar au câteva cerințe: să mergeți la ei cu un minim de informații, pe care le puteți găsi AICI.

Și nu mai trebuie să vă faceți griji nici în privința finanțării unui astfel de proiect pentru locuință, pentru că tot cei dela Green Seiro au pus la cale un plan financiar. Despre sistemul fotovoltaic și panourile solare ÎN RATE, aflați de AICI.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică