Important pentru șoferii din Sibiu - Poliția iese la „vânătoare” în locuri strategice

Polițiștii rutieri împreună cu cei din cadrul Biroului Transporturi Sibiu vor supraveghea, în zilele de marți și miercuri, 23, respectiv 24 octombrie, modul în care sunt respectate regulile de trecere la nivel cu calea ferată pe raza județului Sibiu.

Principalele obiective ale acţiunilor sunt:
– reducerea numărului accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate, ce au loc pe drumurile publice în zona trecerilor la nivel cu calea ferată;
– sancţionarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de trecere la nivel cu calea ferată;
În zona de acţiune se vor utiliza autospeciale dotate cu aparatură video de supraveghere a traficului rutier.
Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu semibariere sau bariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă, cu cadenţă lentă, este în funcţiune.
Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
– barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
– semnalul cu lumini roşii şi / sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
– întâlneşte indicatorul „Trecere la nivel cu cale ferată simplă fără bariere”, „Trecere la nivel cu cale ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.
În cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul acestuia este obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul şi să elibereze platforma căii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezenţa vehiculului cu orice mijloc adecvat.
Participanţii la trafic care se găsesc în apropierea locului unde un vehicul a rămas imobilizat pe calea ferată, sunt obligaţi să acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea prezenţei lui.
Nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia autovehiculelor la intersecţia cu calea ferată duce la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu 9 – 20 puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Dovada se eliberează fără drept de circulaţie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică