”România la Centenar”. Proiect prezentat la Biblioteca Astra

În data de 22 octombrie 2018, de la ora 11:00, Biblioteca Județeană Astra din Sibiu va găzdui o prezentare a proiectului România la Centenar. Provocări și perspective în Anul European al Patrimoniului Cultural. Evenimentul este organizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Astra din Sibiu. Intrarea este liberă în baza înscrierilor participanților.

În perioada 26-29 septembrie 2018, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a organizat la București cel de-al 26-lea Congres de Management Cultural și Politici Culturale, eveniment aflat sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Congresul a fost organizat pentru prima oară în Europa de Est, România fiind aleasă ca țară gazdă tocmai pentru a marca Anul Centenarului Marii Uniri și pentru a reliefa importanța patrimoniului românesc în contextul european. Principalul scop al acestui proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin programul Centenar, a fost acela de a promova Centenarului Marii Uniri la nivel internațional.

Două dintre principalele evenimente care au marcat atât congresul, cât și experiența participanților au fost initiative Torței Patrimoniului Religios și vizitele de lucru găzduite de partenerii locali, ocazie cu care aceștia au vizitat și capital Romaniei. De asemenea, în cadrul Congresului ENCATC au fost promovate valorile românești prin organizarea de momente artistice și culturale, precum și prin două expoziții care au ilustrat patrimonial architectural al Bucureștiului și cel national.

Ultima oră