Șantierul unei biserici care va fi mutată la Sibiu, prădat de hoți

Hoții au dat iama pe șantierul bisericii de la Vința, biserică ce va fi mutată la Sibiu pentru că este în pericol să fie luată de ape.

Activitatea de strămutare a bisericii de la Vinţa, aflată în pericol să fie înghiţită de apele acide şi sterilul din barajul Valea Şesei, se apropie de final. Muncitorii şi speciliştii care lucrează la activitatea de recuperare a păietrei şi de extracţe a picturii de pe piatră se confruntă, însă, cu un incident neplăcut, anunță adevarul.ro. Persoane necunoscute au furat materiale şi scule utilizate în ac, întârziind finalizarea activităţii cu mai multe zile. Paguba estimată se ridică la circa 3.500 de lei, fiind depusă o plângere la Poliţia comunei Lupşa. Hoţii au furat un tronson de schelă, patru cutii de spumă poliuretanică, prize, lămpi, un cort, cuie, patente, şurubelniţe, ochelari de protecţie şi mănuşi, dălţi, folie de protecţie, adică cam tot ce folosesc oamenii în activitatea lor.
Biserica veche de aproape 300 de ani este dărâmată aproape complet, în picioare mai rămânând doar pridvorul. Piatra recuperată din pereţii bisericii va fi transportată la Sibiu, alături de părţi din pictură şi de lemnul recuperat de la acoperiş şi turlă. Aici, lăcaşul de cult va fi reconstruit în cadrul natural al Muzeului ASTRA.

Ultima oră