Părinții și bunicii noștri, care au trăit în comunism, nu au fost învățați niciodată ce e defapt banul și cum se gestionează. Educația în acest sens a lipsit, iar peste generații informațiile se culeg din surse ”neoficiale” și neabilitate. De aceea mulți dintre tinerii de azi ajung să nu știe cum să își împartă banii din salariu și cum să îi cheltuie astfel încât să fie eficienți. Pentru a îndrepta acest lucru, măcar la nivelul Sibiului, șase tineri au pus pe picioare un proiect prin care asta își propun: să îi învețe pe tineri despre gestionarea finanțelor și cum să le fie mai ușor la început de drum în business.
Școala ”Vreau să fiu antreprenor”
”România se află pe ultimele locuri la ceea ce înseamnă gestiune financiară. Asta înseamnă că nu știm să ne gestionăm banii, iar de aici pornesc o sumedenie de probleme. Noi suntem voluntari în acest proiect și am pornit la acest drum din dorința de a-i informa pe tinerii din licee și de a-i pregăti pentru ceea ce înseamnă un salariu sau un venit al lor”, spune Laurențiu Clenci, managerul de proiect.
Membrii echipei au mers deja în trei dintre liceele din Sibiu unde le-au vorbit tinerilor de clasa a XII-a despre începerea unui business. ”Am mers la licee împreună cu un reprezentant al unei bănci care le-a explicat tinerilor ce trebuie să facă pentru a primi finanțare dacă își doresc să deschidă o afacere și cum îi sprijină banca, spre exemplu, la început de drum. Tinerii au fost foarte receptivi, au pus întrebări și am fost plăcut surprinși să vedem că unii dintre ei chiar au deja idei despre afacerile pe care și le doresc. Am ascultat și povestea de succes a unor antreprenori sibieni”, spune Laurențiu Clenci.
Proiectul se va întoarce în liceele din Sibiu, ambasadorii „Vreau Să Fiu Antreprenor” vor merge și în alte unități de învățământ, dar cu o altă abordare. ”În partea a doua a proiectului le vom vorbi tinerilor despre gestiunea finanțelor. Ei cresc, vor avea venituri și este foarte important să știe ce și cum să facă cu ele. Trebuie să știi ce să faci cu banii, și pentru asta ai nevoie de ceva informații de la cei care le stăpânesc. Vom avea un parteneriat cu cineva din București pe parte de educație financiară”, spune managerul proiectului.
Ambasadorii de la ”Vreau Să Fiu Antreprenor” organizează un alt eveniment dedicat tinerilor, mult mai mare decât cele din liceele sibiene. La Facultatea de Medicină, în Aula Magna, în 30 octombrie, vor veni să le vorbească doi dintre antreprenorii de top ai României. Evenimentul va începe la ora 15:45, iar intrarea este liberă. Cei interesați vor auzi poveștile de succes ale oamenilor care au început de la 0 și au reușit să facă zeci de milioane de euro.