Informația făcută publică de oradesibiu.ro, s-a confirmat marți după amiază. FC Hermannstadt a anunțat pe pagina oficială de Facebook, că s-a decis renunțarea la serviciile antrenorului principal, Alex Pelici.
”În urma analizei ultimelor rezultate ale echipei noastre și considerând că e nevoie urgentă de un șoc la echipă, FC Hermannstadt se vede nevoită să anunțe despărțirea de antrenorul său, Alex Pelici, omul căruia îi datorăm multe dintre extraordinarele performanțe din ultimul an. Îți mulțumim din suflet, Alex Pelici, pentru fiecare dintre momentele de aur puse în albumul tânărului nostru club, pentru traseul triumfal al promovării și drumul spre finala Cupei. FC Hermannstadt va păstra mereu în el o parte din tine, aici va fi mereu și casa ta. Succes pe mai departe și îți rămânem mereu recunoscători pentru munca și sufletul pe care le-ai depus la Sibiu”, se arată în anunțul clubului sibian.
FC Hermannstadt a găsit deja înlocuitor pentru Pelici. Detalii AICI!