FOTO Rămas bun, Ştefan Firu! Sute de sibieni la priveghi

Sute de oameni au fost prezenţi luni seara, la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu, cunoscută de sibieni ca Biserica din Groapă, pentru a participa la rugăciunea oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, la căpătâiul profesorului Ştefan Firu, cunoscut de mulţi ca inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului.

Atâta lume a fost de nu a încăput în biserică şi oamenii l-au privegheat pe Ştefan Firu atât pe trotuarul din faţa bisericii, cât şi pe cel de peste drum. Seara de luni a fost o lecţie de bunătate şi împăcare. La căpătâiul lui Ştefan Firu nu a fost doar familia, rudele, prietenii, colegii, elevi. Ştefan Firu a „predat” o ultimă lecţie despre înţelegere. Înţelegerea celuilalt şi cu celălalt. Căci la priveghi i-au fost alături printre alţii, fosta şefă de la Inspectoratul Şcolar, Claudia Simtion, atât preşedintele PSD Sibiu, ministrul Turismului Bogdan Trif, cât şi deputatul liberal Constantin Şovăială, actualul subprefect Horaţiu Marin, dar şi fostul prefect Lucian Radu, social-democraţi, liberali, membri din mişcarea #Rezist, sibieni apolitici, profesori, oameni cu care a lucrat ca fost director peste taberele din judeţ, preoţi. Pentru o seară, nu a existat decât rugăciune, amintiri despre dragostea de viaţă şi bunătatea lui Ştefan Firu.

Confesiunea unui om care a luptat cu boala
Pe cât a iubit viaţa, oamenii şi natura Ştefan Firu, pe atât a avut parte în ultima vreme de o luptă dureroasă cu boala. Îmi amintesc ultima discuţie cu Ştefan Firu, în urmă cu mai puţin de două luni de zile, când l-am sunat să îl întreb dacă i-aş putea fi de vreun folos. Optimist, cel pe care ni-l amintim vesel, zâmbind, a vorbit despre boala lui ca despre o provocare, un hop pe care spera să îl treacă. Unul din cei cu care a vorbit vineri, este unul din preoţii din Sibiu, căruia i-a mărturisit că simte că i-a venit sfârşitul. Marţi, de la ora 13.00 va începe slujba de înmormântare la Biserica din Groapă.

Rămas bun, Ştefan Firu!

Ultima oră