Țara în care pietonii sunt amendați dacă vorbesc la mobil când traversează

Pare greu de crezut dar pietonii lituanieni vor fi amendați dacă vor fi prinşi că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada.

Un nou act legislativ a fost adoptat miercuri în acest sens pentru a reduce numărul victimelor accidentelor de circulaţie, anunță Agerpres. „Pietonii nu vor mai putea utiliza telefonul mobil în momentul în care se vor angaja în traversarea străzii”, a declarat ministrul lituanian al Transporturilor, Rokas Masiulis, cu ocazia unui reuniuni a cabinetului transmisă în direct la postul de televiziune.
Începând de luna viitoare, cei care traversează strada în timp ce vorbesc sau îşi verifică mesajele pe telefonul mobil riscă o amendă care poate ajunge până la 40 de euro.
Oraşul american Honolulu a introdus o legislaţie similară anul trecut, însă aceasta prevede că pietonii pot vorbi la telefonul mobil dar nu pot scrie mesaje text în timp ce traversează străzile din capitala statului Hawai.
În 2017, un număr de 68 de pietoni au decedat după ce au intrat în coliziune cu automobilele sau motocicletele din Lituania, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 2,8 milioane locuitori. Potrivit celor mai recente statistici europene, Lituania se plasează pe locul al treilea în UE după mortalitatea rutieră, după România şi Letonia.

Ultima oră