Un tânăr din Vâlcea a rămas fără telefonul mobil după ce acesta i-a fost furat de un minor sibian. furtul s-a petrecut după ce vâlceanul a fost lovit.
Astfel, la data de 3 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și prins un sibian în vârstă de 17 ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 2 octombrie, în jurul orei 01,15, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, a reclamat faptul că, la aceeași dată și oră, în timp ce se afla pe strada Țiglarilor din mun. Sibiu, a fost lovit de către o persoană necunoscută, care i-a sustras apoi telefonul mobil, valoarea prejudiciului fiind de 500 de lei.
În urma verificărilor și activităților specifice desfășurate de către polițiștii sibieni, persoana bănuită de comiterea faptei a fost prinsă și identificată în ziua de 3 octombrie.
Față de sibianul în vârstă de 17 ani s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.